spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTMagazine scotocite din cauza ţigărilor de contrabandă

Magazine scotocite din cauza ţigărilor de contrabandă

Ieri, poliţiştii botoşăneni au descins la sediul unei unităţi economice din municipiul Botoşani, iar în urma verificărilor au descoperit că administratorul unităţii, o femeie în vârstă de 53 de ani, deţinea, fără documente legale, în scopul comercializării 92 de pachete cu ţigarete de provenienţă Elveţia şi Republica Moldova. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 920 de lei, ţigaretele respective fiind confiscate.Tot ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat un control la o unitate economică din comuna Mihălăşeni, ocazie cu care au stabilit că gestionara, în vârstă de 42 de ani, deţinea fără documente legale şi în vederea comercializării 129 de pachete cu ţigarete de provenienţă duty free. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 1.400 de lei, întrega cantitate de ţigarete fiind confiscată de poliţişti. Cele două femei s-au ales cu dosare penale, urmând să fie cercetate pentru deţinere şi comercializare de bunuri plasate sub control vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...