spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPovestea Vorbei - Macadamul - din Scoţia în lumea întreagă

Povestea Vorbei – Macadamul – din Scoţia în lumea întreagă

Macadamul, căruia la noi unii îi spun, în necunoştinţă de cauză, macadan, este un drum pavat cu piatră măruntă, aşezată în mai multe straturi suprapuse şi îndesată cu un compresor. Ca liant se foloseşte gudronul sau alt element de legătură. Extrem de folosit în epoca victoriană, macadamul a fost înlocuit, în secolul XX, cu asfalt.

Mai există, însă, drumuri de macadam şi în multe oraşe, inclusiv din România, mai poţi călca pe macadam, cu precădere în zone cu obiective istorice sau în centrele vechi. Cine este, însă, cel căruia i se datorează nu doar această invenţie, ci şi numele ca atare al invenţiei? John Loudon McAdam (23 septembrie 1756 – 26 noiembrie 1836) a fost un inginer scoţian, constructor de drumuri. Lui i se datorează „macadamizarea”, adică descoperirea
unei metode revoluţionare de construire a drumurilor.McAdam s-a născut la Ayr, în Scoţia, fiind cel mai mic
dintre cei zece copii ai baronului Waterhead.

Normal, numele de familie era Mc Gregor, fiind însă schimbat în McAdam, ca o aluzie la coborârea din biblicul Adam. În 1783, McAdam devine administrator al Ayrshire Turnpike, fiind tot mai implicat în construcţia de drumuri în următorii zece ani. Ideile sale au fost prezentate
prin intermediul unor lucrări în care susţinea că drumurile trebuie ridicate deasupra pământului înconjurător, având ca materiale de bază pietrele stratificate şi pietriş, aşezate într-o manieră sistematică. Numit inspector al drumurilor publice din Bristol, decide în 1816 să refacă drumurile publice pe care le avea în grijă folosind piatră zdrobită legată de pietriş pe o bază solidă de pietre mari. Făcând drumul uşor convex, McAdam se asigura că apa de ploaie se scurge rapid în cele două laturi şi astfel se evita pătrunderea apei în fundaţiile drumului şi deteriorarea acestora.

Această metodă de construcţie, folosită de altminteri încă din epoca romană, a devenit cunoscută sub numele de „macadamizare”, iar acest tip de drum se va numi, începând de atunci, macadam.
Noua metodă de construcţie a drumurilor s-a răspândit rapid în întreaga lume. Prima arteră tip macadam din SUA s-a finalizat în 1830 şi majoritatea drumurilor principale din Europa a fost realizată, plecând de la metoda brevetată de inginerul scoţian, până la finalul secolului al XIXlea.

McAdam a a devenit impopular în rândul confraţilor de breaslă, pentru că lucrările sale eficiente de construcţie a drumurilor şi de gestionare a lor au dezvăluit corupţia şi abuzul în impunerea de taxe rutiere din partea trusturilor din domeniu. McAdam moare oarecum pe neaşteptate, în timp ce se întoarcea de la o moşie a sa din Scoţia, unde-şi petrea anual verile. Cei trei fii, dar şi cei patru nepoţi, l-au urmat în profesie.

Al doilea fiu al său, James Nicoll McAdam, supranumit „colosul drumurilor”, a fost învestit cu titlul de cavaler/sir al Imperiului Britanic, titlu pe care, se pare, tatăl său îl refuzase.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...