spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPlanuri pentru străzile asfaltate parţial

Planuri pentru străzile asfaltate parţial

Străzile asfaltate parţial vor reprezenta o prioritate în acest an. Cel puţin aşa sună asigurările date de viceprimarul Cosmin Andrei. „Voi propune pentru bugetul pe 2019 finanţarea acestor străzi cu prioritate faţă de altele, pentru că este un fapt anormal să avem străzi asfaltate parţial, jumătate cu asfalt, jumătate cu piatră spartă”, a declarat Cosmin Andrei. În această categorie, edilul a inclus străzile Izvoarelor, Alexandru cel Bun, Războieni, Barbu Lăzăreanu, Hatman Arbore, Vasile Lupu şi Aleea Sfântul Gheorghe. „Consider că trebuie abordate cu prioritate şi voi propune sume pentru proiectare şi execuţie, în vederea asfaltării acestor străzi”, a spus Cosmin Andrei.

Edilul a explicat că străzile asfaltate parţial au un regim special, în sensul în care acolo poate interveni Direcţia Edilitare, dar cu lucrări în funcţie de starea drumului, cu asfalt acolo unde este asfalt şi cu pietruire pe partea neasfaltată. Pentru ca aceste străzi să fie asfaltate pe întreaga lor lungime, este necesară intervenţia Direcţiei de Dezvoltare Locală. Procedura presupune realizarea unui proiect şi includerea lucrării pe partea de investiţii. „Pe porţiunile fără asfalt este necesar un proiect care se face într-un mod mai laborios, cu proiectare, execuţie, însă a venit timpul ca şi botoşănenii mai puţin norocoşi să beneficieze de străzi asfaltate, înainte de alte proiecte futuriste pe care le putem discuta la primărie”, a explicat Cosmin Andrei.

Anul trecut, municipalitatea a primit mai multe sesizări de la botoşănenii care au locuinţe pe străzi asfaltate parţial, dar şi pe străzi nemodernizate. Aceştia solicită lucrări care să aducă respectivele artere rutiere la un aspect demn de un municipiu reşedinţă de judeţ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...