spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTLocuinţe scotocite cu mascaţii. Hoţi daţi de gol de papuci

Locuinţe scotocite cu mascaţii. Hoţi daţi de gol de papuci

Doi indivizi din comuna Vorniceni, bănuiţi de comiterea unui furt, s-au trezit ieri cu poliţiştii la uşă. Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi, cu vârsta de 19 şi respectiv 33 de ani, sunt bănuiţi că în perioada noiembrie-decembrie 2018 ar fi spart o casă nelocuită a unei femei din comună, de unde au furat mai multe bunuri (electrocasnice şi obiecte de mobilier), prejudiciul fiind estimat la 2.500 de lei.

Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor de la Secţia Rurală nr. 9 Vlăsineşti, care în baaza unor mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Săveni au descins ieri la locuinţele celor doi.

Cu ocazia percheziţiilor, la una dintre locaţii au fost găsite articole de încălţăminte ce prezintă interes pentru cauză, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. „În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...