spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTŞofer turmentat urmărit şi dat jos de la volan

Şofer turmentat urmărit şi dat jos de la volan

Un şofer care a plecat la drum cu maşina cu toate că era băut a fost urmărit de poliţişti şi dat jos de la volan. Întâmplarea s-a petrecut miercuri în municipiul Dorohoi, când poliţiştii Biroului de Ordine Publică acţionau pe bulevardul Victoriei şi au efectuat semnal de oprire şoferului unui autoturism. Cel de la volan a ignorat însă semnalele, văzându-şi în continuare de drum. Echipajul de poliţie a plecat imediat în urmărirea acestuia,fugarul fiind interceptat în scurt timp. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit că cel care conducea autoturismul era un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna George Enescu. Întrucât bărbatul mirosea a băutură, poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Prin urmare, bărbatul nu a mai avut voie să urce la volan, poliţiştii reţinându-i şi permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...