vineri, decembrie 13, 2024
AcasăLocal BTInsomnia - 100% vindecabilă

Insomnia – 100% vindecabilă

Fiecare dintre noi a experimentat, probabil, măcar o dată în viaţă, o noapte de nesomn, în care s-a învârtit pe toate părţile fără să poată adormi. Este firesc să vă simţiţi obosiţi după o astfel de noapte. Însă, dacă mai multe seri la rând v-aţi chinuit să adormiţi şi nu aţi putut, aţi stat treji în toiul nopţii, aţi fost somnolenţi pe tot parcursul zilei, atunci vă confrunţi cu o tulburare de somn.
Deşi multe persoane întâmpină dificultăţi de adormire seara sau de menţinere a stării de somn până în zorii zilei, puţine sunt cele care apelează la ajutorul medicului psihiatru pentru un tratament adecvat. Şi totuşi, în 2018, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi au fost internaţi 2025 de pacienţi cu tulburări de somn – diagnostic principal şi secundar.
„Insomniile sunt motive foarte importante pentru prezentarea pacienţilor la doctor, estimându-se că reprezintă a treia cauză (30% – 50% din populaţie) care îi trimite pe oameni la medic, în special la medicul de familie, după cefalee şi stările gripale”, a declarat dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi. Conform studiului realizat de University of Pennsylvania School of Medicine în 2018, „circa 25% dintre americani suferă de insomnie acută în fiecare an, iar dintre aceştia 75% ajung să sufere de insomnie cronică”.
Somnul este un proces vital pentru organism, reprezentând o activitate de refacere. În timpul somnului, întregul corp se odihneşte, creierul însă nu „doarme” niciodată. „În timpul somnului, organismul îşi încetineşte funcţiile fiziologice pentru a-şi recupera energia pierdută în timpul zilei, temperatura se reduce, metabolismul încetineşte, tensiunea arterială se stabilizează şi ţesuturile se regenerează. Orele bune de somn permit, de asemenea, să dăm o viaţă nouă memoriei şi să fim mai atenţi”, consideră dr. Nester. De asemenea, teaca de mielină, care ajută la „protejarea” celulelor creierului, se formează tot în timpul somnului.
Un alt motiv pentru care orele dormite sunt esenţiale pentru viaţa individului ţine de faptul că în această perioadă creierul se curăţă de toxinele acumulate în timpul zilei, conform cercetătorilor de la Universităţile Rochester şi New York („Sleep initiated fluid flux drives metabolite clearance from the adult brain”, Science, 18 octombrie 2013). „Procesul de curăţare al creierului este cu atât mai important cu cât acumularea de toxine la nivel cerebral poate creşte riscul dezvoltării maladiei Alzheimer”, afirmă medicul psihiatru de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Micşorarea timpului dedicat somnului daunează grav creierului. „Funcţiile psihice ale persoanei sunt perturbate. Privarea de somn scade capacitatea de concentrare a atenţiei, scade timpul de reacţie la stimuli, slăbeşte memoria, apar modificări emoţionale cu stări de nervozitate, iritabilitate, cu un slab control al impulsurilor, iar capacitatea de gândire logică şi analiză se deteriorează. Se produce o diminuare a randamentului personal, iar viaţa îşi pierde din culori pe măsură ce orele de somn scad”, spune dr. Andreea Nester.
Adulţii au nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte, în timp ce copiii pot dormi până la 10-12 ore. Vârstnicii au un somn deficitar şi de o calitate mai redusă, deşi nevoia de somn este aceiaşi ca la adulţii tineri („National Sleep Foundation’s sleep time duration recommendations: methodology and results summary”, publicat în Sleep Health: The Official Journal of the National Sleep Foundation, în 2015).
Insomnia este o afecţiune de sine stătătoare, dar, uneori, apare şi ca simptom al altor probleme de sănătate, de natură fizică sau de natură mintală. „O serie de patologii organice pot produce insomnia prin mecanism indirect. Vorbim, aşadar, despre afecţiuni care prin simptomele produse împiedică odihna: bolile neurologice (accidentul vascular cerebral), respiratorii (astm, apnee obstructivă de somn), bolile coronariene, renale şi digestive (ulcer gastric, boala de reflux gastro–esofagian), boli psihiatrice (demenţa, tulburarea bipolară, depresia)”, apreciază medicul specialist psihiatru din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Stresul este principalul factor care produce insomnii. Acesta poate fi cauzat de probleme de ordin financiar şi social, concentrarea mult prea mare asupra problemelor şi metodelor de rezolvare determinând astfel o insomnie temporară. O serie de fenomene traumatizante din punct de vedere psihologic, cum ar fi divorţul, decesul unei persoane dragi, pierderea serviciului, emigrarea într-o ţară străină, o boală gravă şi chiar sarcina pot produce insomnii. „Societatea ne solicită performanţă, iar pentru aceasta ne sacrificăm timpul de somn. Stilul de viaţă modern, călătoriile intercontinentale şi modificările de fus orar, petrecerile pe timp de noapte, vizitele la cazinouri sau cluburi, statul prelungit în faţa televizorului, a calculatorului, efortul prelungit şi lucrul în ture duc la deprivarea somnului sănătos din timpul nopţii”, explică dr. Andreea Nester.
Ca în orice altă afecţiune, intervenţia terapeutică precoce este esenţială. Metodele de tratare a dificultăţilor de somn includ reguli de igienă a somnului, psihoterapie, tehnici de relaxare, toate acestea venind în completarea unui tratament farmacologic adecvat fiecărui individ în parte, ales împreună cu medicul psihiatru pe baza consultului de specialitate.
„Pentru a vă asigura un somn de calitate, activităţile relaxante dinainte de perioada de odihnă şi orarul strict de culcare sunt două aspecte importante. Patul în care dormiţi trebuie să fie rezervat pentru somn şi nu pentru alte activităţi, camera de dormit trebuie să fie lipsită de calculator, telefon sau televizor, să aibă o temperatură ambiantă confortabilă (22 grade Celsius), fără zgomote sau surse de lumină deranjante. Se vor evita efortul fizic, consumul de cafea după ora 14:00 şi băuturile alcoolice înainte de somn. La fel de important este să alegeţi mese uşoare seara şi să nu vă culcaţi flămânzi”, consideră dr. Nester.
Există o gama largă de somnifere eficiente şi sigure, cu rezultate bune, folosite în doze adecvate de-a lungul unei perioade corespunzătoare. Soluţia cea mai bună este să apelaţi la ajutorul unui medic specialist şi să discutaţi cu un psihiatru, insomnia fiind o patologie 100% vindecabilă.(foto: psychologies.ro)


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
77 %
6.3kmh
99 %
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
8 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vine Moșul din nou, așa mai scapi de jucăriile mai mari decât copilul.

EDITORIAL

Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

A murit marele gimnast Dan Grecu, supranumit “stăpânul inelelelor”

„Dan Grecu, "Stăpânul  inelelor" nu mai este printre noi. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic și european, creatorul marilor succese ale gimnasticii...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...