spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTDe Ziua îndrăgostiţilor, poliţiştii au fost mai aproape de oameni

De Ziua îndrăgostiţilor, poliţiştii au fost mai aproape de oameni

Ieri, pe 14 februarie, poliţiştii botoşăneni au dat startul activităților de informare prevăzute în Programul local de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului. Astfel, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, alături de elevi ai școlilor de poliție aflați în stagiul de practică, au desfăşurat activităţi preventive pe raza municipiului, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a locuinţei şi a bunurilor personale. „Discuţiile cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care locuinţele rămân nesupravegheate pe perioade îndelungate, dar şi măsuri specifice pentru prevenirea furturilor comise de persoane care comercializează diverse bunuri. De asemenea, polițiștii au oferit recomandări cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru evitarea victimizării în cazul furturilor din buzunare/genți, precum și în cazul tâlhăriilor stradale”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Pentru evitarea furturilor din genți /buzunare în această perioadă , poliţiştii vă recomandă:
să evitaţi pe cât posibil locurile aglomerate
să nu vă înghesuiţi atunci când staţi la rând pentru a cumpăra ceva şi să nu permiteţi să fiţi înghesuit
să acordaţi o mai mare atenţie bunurilor personale
când faceţi diferite plăţi sau cumpărături nu scoateţi tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie
nu vă lăsaţi atraşi în locuri slab iluminate sau necirculate pentru a cumpăra ceva la un preţ mult mai mic decât într-un magazin
să nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani
să nu vă păstraţi banii în buzunarele exterioare ale hainelor
să urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână, acesta fiind un mod prin care infractorii se folosesc de obiectele respective pentru a-şi ascunde mâna de privirile străine
să nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc
să aveti grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate, existând riscul să fiţi urmăriţi si sa vă fie sustrasă suma de bani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...