spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTContre politice de la închiderea patinoarului acoperit din zona Cornişa

Contre politice de la închiderea patinoarului acoperit din zona Cornişa

Printre consilierii care au avut interpelări în şedinţa de astăzi a Consiliului Municipal s-a numărat şi Andreea Buiuc de la PSD. Juna social democrată s-a interesat de patinoarul de la Cornişa. „Eu voi face astăzi o interpelare în numele unor tineri, spun eu în numele lor pentru că discuţia am aflat-o de pe mediul online şi este vizavi de problema patinoarului care va fi închis în acest weekend. Aş vrea să încercăm să le dăm o clarificare, sau să încercăm să le explicăm ce se întâmplă cu patinoarul, pentru că discuţiile există. Nu este o mustrare, este o simplă informare pe care ar trebui să le-o adresăm”, a declarat Andreea Buiuc.

Eugen Ţurcanu, consilier PNL, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, a răspuns că patinoarul a fost închis la începutul acestei săptămâni deoarece încasările zilnice nu depăşeau 150 de lei. „Dumnezeu să mă ierte, dacă nici în acest an nu s-a făcut patinaj în Botoşani, nu ştiu în care an s-a mai făcut atât patinaj de calitate, nu pe iazuri sau pe bălţi. Ne-am dat toată silinţa să oferim condiţii. La sfârşit s-a trezit politic cineva să interpreteze totul şi să răstălmăcească”, a afirmat Eugen Ţurcanu. Potrivit acestuia, angajaţii de la patinoar au fost mutaţi la zona de bazine interioare. Alţi oameni au fost trimişi în concediu, deoarece zona de agrement va avea foarte mulţi clienţi începând cu luna mai, când va fi organizată şi o deschidere grandioasă.

După ce gheaţa se va topi, în acea zonă vor fi organizate alte manifestări sau competiţii sportive. Prima va avea loc la jumătatea lunii martie şi va fi susţinută de doi antrenori care vor face o demonstraţie de pregătire fizică.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...