spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTPrimul metru de autostradă din Moldova, făcut în Suceava

Primul metru de autostradă din Moldova, făcut în Suceava

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a construit, în mod simbolic, în judeţul vecin, primul metru de autostradă din Moldova.
Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, Ştefan Mandachi a spus că primul metru de autostradă este construit undeva între Voroneţ şi Putna şi va fi inaugurat pe 15 martie, la ora 15:00, când ar urma să se desfăşoare şi un protest naţional faţă de lipsa de autostrăzi din Moldova, respectiv încetarea activităţii pentru 15 minute de fiecare român care susţine nevoia de autostrăzi. Ştefan Mandachi a anunţat că va întrerupe activitatea în toate cele 40 de fast-food-uri Spartan din întreaga ţară, precum şi la celelalte afaceri pe care le deţine. El speră că gestul său va fi urmat şi de alţi oameni de afaceri din întreaga ţară.
Ştefan Mandachi a precizat că iniţiativa sa este un gest de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi în România şi în mod special în zona Moldovei. Omul de afaceri a subliniat că metru de autostradă a fost construit de o firmă de specialitate şi a costat 4.500 de euro, fiind o mostră de cum ar trebui să arate o autostradă. Pentru această lucrare au fost folosite un excavator cu gheară pe roţi, un excavator tip macara cu şenile, un buldozer tasator, două camioane cu remorcă, un camion cu betonieră, două microbuze, o volă, şase lopeţi, două dreptare, două drujbe, patru ciocane, 4,17 metri cubi de beton, 36 de metri pătraţi de plasă de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapetele de protecţie şosea şi 12 metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susţinerea afişajelor şi indicatoarelor rutiere.

Practic, am demonstrat că în şapte ore se face un metru de autostradă. Dacă există voinţă şi bani, chiar şi un singur om poate face o autostradă fără nicio problemă. România are bani. Chiar şi pentru două autostrăzi, dar ni se spune să stăm liniştiţi că, până în 2027, o să avem autostradă. Mi se pare absurd să mai treacă încă o generaţie, iar noi să continuăm să pierdem ani din viaţă la volan. Nu vreau ca demersul meu să fie catalogat drept un semnal de alarmă pentru că, semnalul a fost dat deja de morţii nevinovaţi pe şosele. Prin acest manifest mă expun total şi îmi asum consecinţele”, a declarat Ştefan Mandachi. Acesta a subliniat că gestul său este unul personal, că nu face politică şi nu este membrul vreunui partid.
Recent, premierul Viorica Dăncilă a promis că Autostrada „Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş” va fi terminată abia în 2026, asta deşi legea adoptată la finalul anului trecut prevede ca aceasta să fie gata până în noiembrie 2022.
În bugetul pentru 2019 au fost prinşi bani la capitolul Autostrada „Unirii” doar pentru completarea studiilor de fezabilitate, echivalentul a doar câteva sute de metri de autostradă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...