spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAmenzi uriaşe date de ITM

Amenzi uriaşe date de ITM

Luna februarie a fost una „prolifică” pentru inspectorii de muncă botoşăneni. Aceştia au aplicat amenzi în valoare totală de peste 150 de mii de ei.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru „munca la negru”. Astfel, şapte angajatori au fost descoperiţi că foloseau forţă de muncă fără forme legale. Este vorba de şapte angajaţii. Respectivele societăţi comerciale au fost amendate cu câte amendă de 20.000 de lei, rezultând astfel un total 140.000 de lei. Au mai fost sancţionaţi alţi cinci angajatori cu o sumă totală de 12.000 pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă, încălcarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară, încălcarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.

Pe lângă cele 12 amenzi, inspectorii de muncă au mai dat şi cinci avertismente şi au dispus 178 de măsuri de remediere a neregulilor descoperite.

Amenzi s-au dat şi în domeniului securităţii în muncă, unde au fost constatate 138 de neconformităţi la 57 de agenţi economici. Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost; lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planul de prevenire şi protecţie, neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic, nu erau întocmite instrucţiunile proprii, lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare, angajatorii nu au informat şi instruit lucrătorii şi nu au desemnat lucrători care să aplice măsurile de prim ajutor. În aceste condiţii, au dispuse 142 de măsuri de remediere şi au fost aplicate 140 sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare de 7.000 lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...