spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSuspiciune de otrăvire la un copil de doi ani

Suspiciune de otrăvire la un copil de doi ani

Panică pentru familia unei fetiţe de doi ani din Ungureni. Aceasta a ajuns la spital după ce mama s-a speriat că a înghiţit jumătate de pastilă de otravă de şoareci. Cazul a avut loc duminică seară, când mama fetiţei a sunat disperată la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. Aceasta şi-a găsit fetiţa cu o jumătate dintr-o pastilă de otravă de şoareci în mână. Ştiind că în acel loc erau două jumătăţi, iar una nu era, femeia a presupus ce e mai rău, că fetiţa ar fi înghiţit-o. Un echipaj de la Ambulanţă a ajuns în scurt timp la locuinţa femeii, de unde a luat fetiţa şi a transportat-o la Urgenţe. ”Mama copilului s-a speriat în momentul în care a observat că jumătate de pastilă era în mâinile fetiţei, iar cealaltă nu era nicăieri. Copilul a fost imediat evaluat, supus mai multor analize şi ulterior internat pentru a fi monitorizat în permanenţă în orele următoare. A fost stabil în permanenţă”, a precizat un asistent din cadrul Secţiei de Pediatie. Copilul a fost ulterior externat, a doua zi, după ce pericolul a fost exclus complet.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...