spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTCătălin Flutur, despre investiţii - Se vede lumina de la capătul tunelului

Cătălin Flutur, despre investiţii – Se vede lumina de la capătul tunelului

Municipalitatea botoşăneană are în derulare mai multe investiţii. Deşi obligaţiile financiare depăşesc posibilităţile primăriei şi se ia în calcul contractarea unui nou împrumut, primarul Cătălin Flutur este hotărât să găsească soluţii în aşa fel încât lucrările să nu fie afectate de problemele financiare. „Încerc să spun că se vede nu luminiţa, ci lumina de la capătul tunelului. În momentul de faţă sunt peste 30 de obiective de investiţii în municipiul Botoşani, mare parte în derulare şi parte din ele pregătite pentru a semna ordinul de începere a lucrărilor, investiţii importante”, a declarat Cătălin Flutur.

Potrivit edilului, prezenţi în primărie în cadrul controlului anual, inspectorii Curţii de Conturi s-au interesat dacă primăria dispune de sumele aferente fnalizării investiţiilor.

„Așa cum arată bugetul, nu le avem. Îmi doresc ca măcar obiectivele de investiții care sunt acum în diferite faze de execuție și cele care vor veni, cele de pe fondurile europene, să aibă acoperirea măcar în buget pentru partea noastră de cofinanțare, sau acolo unde suntem numai noi, să asigurăm toată partea de investiţii”, a mai spus primarul.

În municipiu sunt în derulare lucrări la 24 de şcoli pentru care a fost obţinută finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Totodată, au fost demarate lucrări de reabilitare a străzilor Ana Ipătescu şi Dimitrie Bolintineanu, cu fonduri de la bugetul local. Va fi reabilitată şi strada Drumul Tătarilor, investiţie inclusă în PNDL. În scurt timp ar trebui să înceapă lucrările la Teatrul „Mihai Eminescu”, pentru care a fost atrasă o finanţare europeană de cinci milioane de euro, fiind pe final şi licitaţia pentru atribuirea contractului de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”, investiţie cu fonduri europene şi cu o confinanţare locală. Cu acelaşi regim de finanţare vor fi şi lucrările la reţeaua de transport local cu tramvaiul. În total, potrivit edilului, sunt investiţii care depăşesc 70 de milioane de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...