spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTUn nou proiect imobiliar în municipiul Botoşani

Un nou proiect imobiliar în municipiul Botoşani

Piaţa imobiliară în municipiul Botoşani este în plină dezvoltare. Potrivit celor precizate de Marian Murariu, viceprimar al municipiului, pe strada Nicolae Iorga 7, un investitor intenţionează să construiască un bloc cu regim de înălţime parter, două etaje şi mansardă. Blocul va avea spaţii comerciale la parter şi apartamente la etajul unu, etajul doi şi mansardă. „Parcela pe care intenţionează să construiască această investiţie are aproximativ 600 de metri pătraţi. În acest imobil sunt propuse cinci apartamente. Pe proprietatea investitorului vor fi asigurate cinci locuri de parcare pentru apartamente şi cel puţin un loc de parcare pentru spaţiile comerciale”, a declarat Marian Murariu.

Edilul a adăugat că documentaţia este in perioada de dezbatere publică de dinaintea emiterii avizului de oportunitate. „În condiţiile în care  avizul de oportunitate se va emite pozitiv, se va trece la etapa a doua, respectiv elaborarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal, obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism. După ce toate acestea vor fi obţinute, se va intra în cea de a doua dezbatere publică, iar apoi se va supune aprobării în Consiliul Local, bineînţeles dacă se respectă toate cerinţele din certificatul de urbanism”, a concluzionat Marian Murariu.

Un alt proiect aflat la faza de documentaţii este cel care vizează construirea unui bloc pe strada Manoleşti Deal, numărul 2A, pe o suprafaţă de circa 800 de metri pătraţi. Blocul va avea regim de înălţime subsol, parter, plus două etaje şi mansardă. În acest bloc vor fi zece apartamente.

Tot în zona Manoleşti Deal, un investitor ieşean va construi 21 de blocuri. Acesta are un teren în suprafaţă de 33.968 de metri pătraţi, unde va construi un ansamblu de locuinţe colective cu regim de înălţime, parter plus două etaje şi mansardă.

În municipiul Botoşani sunt în implementare câteva proiecte imobiliare importante, iar multe apartamente din blocurile nou construite au fost deja vândute.

bty
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...