spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTAcţiune de amploare organizată în municipiu de poliţişti

Acţiune de amploare organizată în municipiu de poliţişti

Ieri, 8 mai a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au organizat pe raza municipiului Botoşani o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a criminalităţii stradale.

Poliţiştii au acţionat în Piaţa centrală şi în zonele adiacente acesteia, precum şi alte zone intens circulate din oraş. Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 128 de persoane şi controlate 47 de unităţi economice şi 13 autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de aproximativ 3.700 de lei.

Totodată, au fost distribuite peste 800 de materiale preventive-flyere, cu sfaturi pentru cetăţeni, privind protejarea împotriva furturilor din buzunare, tâlhăriilor sau înşelăciunilor prin metoda accidentul ori voiajorii.
De asemenea, poliţiştii Compartimentului Prevenire au fost prezenţi în două şcoli din municipiul Botoşani, Şcoala Gimnazială Sfântul Nicolae, respectiv Şcoala Gimnazială nr. 7, unde s-au întâlnit cu 107 elevi, această activitate subscriindu-se proiectelor „Împreună pentru o comunitate mai sigură”, „Prevenirea victimizării minorilor”, „Siguranţa online” şi „Prevenirea delicvenţei juvenile”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...