spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCarieră politică încheiată cu scandal de liberalul Mihai Ștefan

Carieră politică încheiată cu scandal de liberalul Mihai Ștefan

Un scandal petrecut la o acțiune a Asociației „Ridică-te și umblă” i-a pus capăt carierei politice consilierului liberal Ştefan Mihai, care şi-a dat demisia atât din partid, cât şi din funcţia de consilier local.

În ultimele zile, pe Internet, au circulat imagini cu Mihai Ştefan cum se încheia la pantaloni după un copac, în fața Primăriei. Acestea erau însoţite de un text potrivit căruia acesta şi-ar fi făcut necesităţile după un copac, în paralel cu crosul organizat de asociaţia umanitară. Consilierul susţine că, după copac, s-ar fi schimbat în trening pentru a participa la cros. „Parcă am devenit… E o tâmpenie asta. Am venit împreună cu Andrei Amos, pentru a participa la acţiune. Împreună cu primarul Cătălin Flutur, l-am ajutat mult pe un băiat, Alex Mocanu. M-am dus în spate să mă schimb, nu să mă piş. Mi-am scos bluza, mi-am legat brăcinarii, m-am aranjat şi am pornit la alergat. Am alergat până la Laurian, chiar”, a declarat Mihai Ştefan.

 

Scandal cu parlamentarii PSD

 

După cros acesta a izbucnit la adresa organizatorilor şi a politicienilor PSD prezenţi la manifestare, acuzându-i că au transformat totul într-o acţiune politică, lucru dezminţit de deputatul Răzvan Rotaru, prezent la manifestare. „Eu am venit, pentru că sunt prieten de familie cu Andreea Ursu, organizatoarea acţiunii. Fetele noastre sunt bune prietene, iar fiica mea a alergat la cros. Dacă nu aveam probleme cu meniscul alergam şi eu. Domnul Mihai Ştefan mirosea a alcool şi a făcut scandal ţipa la doamna doctor Ciofu, care tot timpul s-a implicat în acţiunile umanitare. A fost nevoie de jandarmi ca să-l liniştească”, a declarat Răzvan Rotaru.

Mihai Ştefan a recunoscut că şi-a ieşit din minţi, dar susţine că atitudinea lui a fost cauzată de faptul că PSD dorea să-şi construiască o imagine electorală. „M-a enervat că un eveniment care se dorea să fie umanitar s-a transformat într-unul pur politic şi le-am reproşat că-şi clădesc o imagine politică pe seama suferinţei unor oameni”, a spus Mihai Ștefan, care a admis că şi-a dat demisia din PNL şi din Consiliul Local şi că a pus capăt unei cariere politice.

 

Șoptică: „ Tot ceea ce a făcut e reprobabil”

 

Atitudinea acestuia a fost dezavuată de către preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Botoşani, deputatul Costel Şoptică. „Cazul Mihai Ştefan e apanajul organizaţiei municipale. Pot să confirm că şi-a dat demisia din toate funcţiile de partid. Tot ceea ce a făcut e reprobabil şi profesia nu-mi permite să mă exprim altfel. Când suntem persoane publice trebuie să avem grijă cum ne comportăm”, a declarat Costel Şoptică.

În aceeaşi notă s-a exprimat şi Cătălin Flutur, primarul municipiului. „A fost un lucru reprobabil. Este fix problema respectivului domn. Să şi-o rezolve singur. Nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat, cum nu am fost de acord nici cu confiscarea acestei acţiuni şi cu participarea respectivelor persoane la acţiune, doar pentru că este an electoral. Probabil, plecând de la asta, a ieşit o întreagă discuţie”, a declarat Flutur, care a ţinut să atragă atenţia că la ediţia de anul trecut a crosului nu a fost prezent niciun alt politician în afară de el, care a sprijinit organizarea acţiunii. 

Mihai Ştefan şi-a început cariera politică în PRM, după care a trecut la PDL şi a încheiat-o în PNL. În prezent este pensionar, dar, pe când era la PRM, a activat în mediu privat la o societate cu activitate de comerţ. Odată cu trecerea la PDL a ajuns şef la Poştă, iar apoi a activat la Nova Apaserv, de unde a şi ieşit la pensie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...