spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTRadu Mihalachi - Vom finaliza lucrările la Spitalul de boli cronice la...

Radu Mihalachi – Vom finaliza lucrările la Spitalul de boli cronice la termenul stabilit

Lucrările la Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative vor fi finalizate la termen. Urmare a creşterii salariilor în construcţii, dar şi a preţurilor la materiale, constructorul se confruntă cu mari probleme, însă a dat asigurări că va duce acest contract la bun sfârşit.

“Lucrăm, suntem în grafic, îl finalizăm la timp chiar dacă avem inflaţie şi descoperire pentru că s-au scumpit materiale cu 34 -36% şi la suma totală se adună câteva sute de mii, 4 – 500.000 de lei. De asta ne şi împotmolim. Eu am avut acolo o discuţie şi cu vicepremierul pe aceeaşi temă pentru că este uşor să vină cineva de pe un segment şi să-şi dea cu părerea. Acolo au lucrări care ţin de ei şi nu le-au demarat este vorba despre tunel, conexiunea între clădirea veche şi clădirea nouă. Lucrările la spital le vom finaliza la termenul stabilit, undeva în februarie, dar eu sper şi trag nădejde că undeva la sfârşit de an vor fi gata”, a declarat Radu Mihalachi, reprezentant Victor Construct.

Valoarea investiției se ridică la 15,6 milioane lei. Noul spital care se construieşte lângă Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” va purta numele academicianului Leon Dănăilă şi va avea subsol, parter și trei etaje, 140 de paturi, spațiu pentru investigații RMN.

Acest şantier a fost vizitat la jumătatea lunii mai de către Daniel Suciu, vicepremier şi ministrul Dezvoltării Regionale, oficial care a fost însoţit de mai mulţi lideri PSD. Radu Mihalachi l-a interpelat pe vicepremier pe marginea efectelor Ordonanţei 114 şi a scumpirilor în lanţ, care fac aproape imposibilă ducerea contractelor la bun sfârşit aşa cum au fost ele licitate. „Domnule ministru nu este suficient doar a onora obligaţiile de plată la zi. Din cauza Ordonanţei 114, noi, în ianuarie, februarie şi martie, am schimbat la toate lucrările documentaţiile pentru actualizare preţ manoperă şi materiale… Înainte de sărbători, înainte de Crăciun am primit o lege şi înaintea Paştelui am primit o lege: «Daţi banii înapoi şi refaceţi documentaţia. Anulaţi actele adiţionale». În felul ăsta cum să lucrăm, cum să mergem mai departe?… Eu ştiu ce am licitat la data licitaţiei şi cât mă costă acum materialele când le cumpăr”, a fost reacţia lui Radu Mihalachi.

Ministrul Suciu l-a contrat cu facilităţile pe care le-au primit constructorii prin Ordonanţa 114, iar staff-ul PSD l-au atacat pe constructor din toate părţile. „Ăsta este riscul meseriei. Dacă vrem ne facem meseria, dacă nu, plecăm în altă parte. O să găsiţi soluţii. Aşa e în afaceri. Mergem mai departe”, a replicat consilierul local al PSD Mihai Tincu. „Este o guvernare care plăteşte”, a fost reacţia senatorului Lucian Trufin, în timp ce deputatul Tamara Ciofu l-a întrebat pe constructor: „Această investiţie a fost evaluată la 19 milioane de lei, cum s-a ajuns la 15,5 milioane?” Acesta a fost şi argumentul final al ministrului care a încheiat discuţia cu „domnilor, succes”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...