spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTŞedinţă fulger a CL pentru problema deşeurilor (video)

Şedinţă fulger a CL pentru problema deşeurilor (video)

Consilierii municipali botoşăneni au avut astăzi şedinţă extroardinară. Chiar dacă proiectul supus dezbaterii viza problema deşeurilor, şedinţa a durat doar câteva minute. Practic, aleşii locali au dat undă verde pentru ca reprezentantul CL în ADI „Ecoproces” să voteze ca municipalitatea să plătească un tarif majorat la colectarea deşeurilor, respectiv 149,5 lei, în loc de 145 lei pe tonă, cât a fost până acum. Botoşănenii nu vor plăti mai mult, urmare a acestei majorări, taxa de salubrizare fiind tot de 12 lei de persoană pe lună.

„Primăria Botoșani are bani să susțină această majorare de tarif, care este pe o perioadă limitată. Ca să acoperim lunile mai și iunie am votat acest proiect, urmând ca începând cu 1 iulie să aplicăm un alt tarif pentru că este o obligație legală. Avem bani din taxa specială de salubrizare”, a explicat primarul Cătălin Flutur, după şedinţă.

Simion Drelciuc, director adjunct al Urban Serv, a afirmat că votarea noului tarif presupune menţinerea actualului sistem de colectare a deşeurilor, respectiv din poartă în poartă, în zonele cu case, de la agenţii economici, respectiv de la platformele din cartiere.  Potrivit oficialului, se lucrează la un nou tarif, impus de reglementările vizând obligaţia colectării selective a deşeurilor.

„Începând cu 1 iulie, facem alt tarif în conformitate cu prevederile Ordonanței 74/2018, care spune că începând cu 1 iulie trebuie făcute tarife distincte pentru deșeurile reziduale și pentru deșeurile reciclabile și care au statut de selective”, a mai afirmat Simion Drelciuc.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.9 ° C
17.6 °
14.4 °
48 %
1.9kmh
98 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...