spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTExplozie de pestă porcină (video)

Explozie de pestă porcină (video)

Pesta porcină a explodat în judeţ. Apariţia şi confirmarea focarului de la Hăneşti, chiar dacă la mistreţ, arată că situaţia este una greu de controlat, dacă nu este chiar incontrolabilă de către autorităţi. 

Cazul mistreţului găsit mort în pădurea din Hăneşti, ca şi a celui de acum mai bine de o lună de la Cordăreni, ambele izolate, dar situate la zeci de kilometri distanţă, arată că peste jumătate din suprafaţa silvică şi chiar agricolă a judeţului este infectată cu temutul virus şi este doar o chestiune de şansă ca acesta să nu explodeze şi în gospodăriile populaţiei. Autorităţile sanitar-veterinare încearcă să calmeze un pic lucrurile, afirmând că avem de a face doar cu patru focare de pestă porcină africană la mistreţ, „cazuri silvatice”, şi două focare la domestic, cel închis de la Pomârla şi cel recent de la Rediu (Rădăuţi-Prut). „Sunt zone silvatice, în care avem câteva cazuri de porc mistreţ. Într-adevăr acolo există pestă porcină africană. Vom vorbi de trei sferturi din judeţ, în momentul în care vom avea pestă porcină africană la porcul domestic. Aceasta este lupta noastră! Pe domeniul silvatic este greu să ţii sub control boala, din cauza mişcării necontrolate a porcilor, dar porcul domestic nu se mişcă necontrolat. Porcul domestic se mişcă în funcţie de om. Aici contează oamenii şi fac apel la ei”, a declarat Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Aceasta susţine că doar patru din cei peste 530 de mistreţi vânaţi de la începutul anului au fost pozitivi la pestă, iar acest lucru este îmbucurător. Pe lângă cei patru, alţi 30 de mistreţi au fost găsiţi morţi din cauza virusului, majoritatea, 25, în focarul de la Ibăneşti. „Nu putem spune că stăm rău, dar nu stam nici bine. Cam asta e concluzia astăzi”, a mai spus şeful DSVSA.

 

Apel făcut la populație

 

Aceasta a cerut oamenilor să respecte normele de biosecuritate care le-au fost prelucrate şi anume de a nu intra la animale cu aceleaşi haine şi în special cu aceeaşi încălţăminte cu care au mers în pădure sau la munca ogorului pentru a nu aduce virusul în propriile gospodării. „Dacă nu vor privi individual problema, pe fiecare gospodărie, şi o privi global, la nivelul judeţului, măcar al judeţului dacă nu al ţării, atunci vom avea porc de Crăciun. Dacă nu, dacă mai apar cazuri şi cazuri, vom fi nevoiţi să facem o analiză de risc şi să facem acea ucidere preventivă, ceea ce nu ne dorim niciodată!”, a mai declarat Minodora Vasiliu.

 

Cauzele focarului de la Hănești, necunocunoscute

 

Apariţia focarului de pestă porcină la Hăneşti nu are încă o explicaţie clară, una dintre ipotezele avansate fiind că virusul ar fi fost translatat de vânătorii care au mers pe mai multe fonduri, chiar şi pe cele infectate. „Depinde şi de mişcările care au fost pe fondurile de vânătoare, cine şi cum a mers pe fondurile de vânătoare dintr-o parte într-alta. Poate domnul Solomonescu (n.r. – omul de afaceri Dumitru Solomonescu, cel care administrează fondul de vânătoare unde a fost găsit ultimul mistreţ mort de pestă) ştie dacă s-a mers dintr-o parte într-alta fără să se asigure mijloace de dezinfecţie corecte. Sunt o groază de factori care ar putea duce la apariţia bolii: mişcarea porcului, mişcarea oamenilor… E greu de spus! Dacă pe partea cealaltă, cu cele trei focare, aveam o explicaţie, aici nu avem nicio explicaţie strictă. Poate să fie pasăre, poate să fie om, poate să fie om-vânător, poate să fie orice”, a mai spus directorul DSVSA, care a cerut lui Dumitru Solomonescu să ia toate măsurile pentru prevenirea extinderii focarului. 

La rândul său, Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct al DSVSA, i-a cerut administratorului fondului să ceară suplimentarea cotei de vânătoare şi să împuşte toţi mistreţii. Potrivit lui Dumitru Solomonescu, în pădurea pe care o administrează ar mai fi 80-90 de mistreţi. 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...