spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTComuna Vlădeni a avut oaspeţi din Franţa

Comuna Vlădeni a avut oaspeţi din Franţa

Parohia comunei Vlădeni, în parteneriat cu Școala Vlădeni, a organizat ieri, un eveniment de promovare a tradiției și culturii românești pentru un grup de tineri din Franța.  La manifestare au participat ca invitaţi reprezentanți ai  Europe  Direct Botoșani și ai Asociației BuzzMedia.

Tinerii din Franța au participat la o serie de activități în cadrul parohiei coordonate de preotul Constantin Claudiu Oniciuc și profesorul Onica Daniela Podariu –  animator al Grupului folcloric “Muguraşii” şi Ansamblului folcloric “Polcuţa”.

O activitate spectaculoasă la care a luat parte grupul francez a fost atelierul de încondeiat ouă. După ce au admirat acest meșteșug, tinerii din Franţa au încondeiat şi ei câte un ou, fiind ajutați de copii din comună, dar și de reporterii Buzz.

Tinerii francezi au mai vizionat colecțiile de artă populară din mini-muzeul parohiei, au probat măști tradiționale, au învățat mișcări din jocuri de Anul Nou, au legat prietenii. În acest timp, preotul Ciprian Rebrişorean de la  Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva” din Paris, a stat de vorbă, în incinta bisericii, cu tineri din Vlădeni, îmbrăcați în frumoase costume populare. El le-a vorbit tinerilor despre viața spirituală a românilor plecați în străinătate, în capitala Franței.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic oferit de corul Școlii  Vlădeni, condus de Onica Daniela Podariu. „Tinerii francezi au marcat prin aplauze melodiile și îndeosebi un fragment din Rapsodia celebrului botoșănean George Enescu. Andre, un tânăr din grupul francez, a cântat la clarinet. În final, s-au prins cu toții în horă și joc de doi, spre deliciul spectatorilor”, a declarat Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului Europe Direct Botoşani.

Voluntari ai Centrului Europe Direct au împărțit  participanților hărți, publicații cu rețeaua Europe Direct şi cărți scrise de botoșăneni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...