joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTDoi răniţi după un impact violent între două maşini

Doi răniţi după un impact violent între două maşini

Doi bărbaţi au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la spital, după ce maşinile în care se aflau au fost serios avariate în urma unui accident rutier. Evenimentul s-a produs la intersecţia drumurilor Pod de Piatră cu Petru Rareş, în momentul în care un auoturism Ford, cu numere roşii, condus de un tânăr de 18 ani cu permisul de doar câteva luni a pătruns pe contrasens şi a lovit violent un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani.

Impactul frontal între cele două maşini a dus la rănirea ambilor şoferi, care au primiti îngrijiri la faţa locului de la două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Ulterior, cei doi au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi mai amănunţit. „Ambii pacienţi au fost stabilizaţi şi au fost transportaţi la urgenţe cu două echipaje medicale. Aceştia prezentau traumatisme la nivelul coloanei cervicale, iar pacientul de 18 ani prezenta şi o serie de escoriaţii la nivelul feţei şi membrelor”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anvhetă pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...