spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSpitalul de Recuperare are manager cu acte în regulă

Spitalul de Recuperare are manager cu acte în regulă

Cel mai longeviv şi performant director de spital din ultimile decenii şi-a reluat funcţia, iar Spitalul de Recuperare are manager cu acte în regulă.

După ce doi candidați au participat la concursul pentru funcția de manager la Spitalul de Recuperare ”Sf.Gheorghe” din Botoșani, doar unul a fost admis.

Este vorba de actualul manager interimar, economista Gabriela Varzari, care a promovat cu 9.60. În competiție a mai intrat și Mihaela Amariei, consilier juridic, însă a absentat la proba de prezentare a proiectului de management.

Gabriela Varzari ocupă din luna februarie funcția de director cu delegație. După ce mandatul lui Sorin Radu a încetat în iarna acestui an, primarul Cătălin Flutur a numit-o pe economista Gabriela Varzari pe postul de manager, cea care a mai ocupat funcția timp de șapte ani, din 2007 până în 2014, fiind cel mai longeviv manager de spital.

În mandatul acesteia, unitatea, aflată în subordinea municipalităţii a avut parte de cele mai vizibile îmbunătăţiri în servicii hoteliere şi medicale.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...