spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTFlutur, șef de campanie pentru Iohannis (video)

Flutur, șef de campanie pentru Iohannis (video)

Ușor, ușor, Cătălin Flutur își recâștigă forța în partid. După ce la întâlnirea pe care membrii PNL Botoșani au avut-o înainte de alegerile europarlamentare cu Rareș Bogdan și președintele liberal Ludovic Orban, a făcut apel la o fuziune în adevăratul sens cuvântului între fostul PNL și fostul PDL, și împotriva unor membrii ai vechii aripi liberale, care nu l-ar mai vrea candidat la Primăria Botoșani, Cătălin Flutur, care așa cum singur afirma se bucură de sprijinul unei mase critice de botoșăneni, va conduce campania electorală a lui Klaus Iohannis la nivel local. „Ca membru al Partidului Național Liberal voi încerca să conduc, să coordonez activitatea pentru alegerile care vor veni, vorbesc de alegerile prezidențiale. Noi ne-am stabilit candidatul, Klaus Iohannis”, a declarat Cătălin Flutur, care, săptămâna trecută, a semnat primul pe un tabel de susținere a candidaturii actualului președinte. „În fața dumneavoastră, pentru că purcedem cu toții la strângere de semnături, voi începe acest tabel și voi semna primul pentru susținerea președintelui României”, a conchis Flutur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...