vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTPoveste tulburătoare din lumea cerșetorilor. Dorohoian acuzat de trafic de minori

Poveste tulburătoare din lumea cerșetorilor. Dorohoian acuzat de trafic de minori

Un dorohoian a fost arestat astăzi de magistrații Tribunalului Bacău, sub acuzațiile de trafic de minori și viol, după o anchetă a procurorilor DIICOT care a scos la iveală traumele trăite de trei fete ajunse în lumea cerșetorilor. În vârstă de 35 de ani, Ciprian Marius V., cunoscut sub porecla de „Friptu”, a fost ridicat împreună cu alți doi suspecți în vârstă de 22 și respectiv 32 de ani, Ciprian L, zis Dinaur, și Ioan D., zis Chichi, ambii din Bacău, bănuiți că ar fi exploatat sexual sau pentru cerșetorie trei minore în vârstă de 11, 14 ani și 17 ani. Investigațiile s-au derulat însă cu sprijinul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Bacău şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Neamţ.

Povestea tulburătoare începe în seara zilei de 14 august 2017, când o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, internată în cadrul unui complex de Servicii Sociale din municipiul Pașcani, a fugit din centru fiind acostată de dorohoianul Ciprian Marius V, care a intrat în tagma cerșetorilor cu aproape două decenii în urmă. Abia eliberat din pușcărie, dorohoianul a determinat-o pe fată să bea, iar ulterior i-a făcut promisiuni romantice și a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. ”Urmare a consumului de băuturi alcoolice, minora în vârstă de numai 11 ani, si-a pierdut cunoștința, stare din care și-a revenit abia în dimineața zilei următoare, când a acceptat propunerea inculpatului de a se urca într-un tren care urma să îi ducă până în municipiul Bacău. Ajunsă la destinație, victima minoră a fost condusă în zona Autogării, acolo unde mai multe persoane fără locuință amenajaseră un adăpost într-un complex de clădiri abandonate, aflate în stare de ruină”, spun procurorii DIICOT.

Din relatările fetei a rezultat faptul că, odată integrată în societatea oamenilor fără adăpost cantonați în zona Autogării, a fost prezentată de către dorohoian ca fiind soția sa. Ulterior, Ciprian Marius V. a constrâns-o la raporturi sexuale și a obligat-o, de asemenea, ca în timpul zilei să cerșească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării, iar seara, să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați pe care acesta i-a racolat.

”Minora s-a aflat în compania inculpatului, circa două săptămâni, timp în care acesta a dus-o în mai multe locuri de pe raza municipiului Bacău, frecventate de persoanele fără adăpost. În toată această perioadă, inculpatul i-a administrat, în repetate rânduri, corecții fizice pe care victima le-a descris în termeni ce exprimă o intensitate deosebită și care, erau în esență, cauzate de insuficiența sumelor de bani obținute din cerșetorie”, au arătat procurorii DIICOT.

Ulterior, fata a reușit să scape de sub supravegherea dorohoianului şi s-a întors în municipiul Bacău unde a cunoscut o minoră, în vârstă de 14 ani la acea dată, și pe concubinul acesteia, Ioan D., zis Chichi. Cei doi i-au propus să îi însoțească până în municipiul Roman, la locuința bărbatului, transportând-o cu un autoturism spre această destinație. ”În perioada următoare minora a fost determinată să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați, de fiecare data fiind însoțită de către minora în vârstă de 14 ani și de către o altă persoană de sex feminin. Cele două, la rândul lor practicante ale prostituției, aveau rolul de a o supraveghea direct pe victima minoră, discutau cu clienții interesați de serviciile acesteia și încasau în avans sumele de bani plătite de aceștia. Sumele de bani încasate în schimbul serviciilor sexuale oferite de către persoana vătămată erau remise inculpatului D. I.”, au precizat procurorii DIICOT.

Calvarul fetei a luat sfârșit în urmă cu doi ani, mai exact pe 2 septembrie 2017, atunci când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Neamț a depistat-o în timp ce încerca să atragă persoane de sex masculin cu care să întrețină relații sexuale contra cost, pe șoseaua de centură a municipiului Roman, în apropierea unei fabrici de pâine. ”În momentul Interpelării, minora și-a declinat identitatea și vârsta reală, fapt ce le-a prilejuit organelor de ordine publică constatarea că aceasta figura în bazele de date administrate de Ministerul Afacerilor și Internelor ca ”minor dispărut”. Conform documentelor constatatoare întocmite la acea dată, minora a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Roman și predată mai apoi lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Pașcani”, au adăugat anchetatorii.

Investigațiile efectuate în cursul urmăririi penale au relevat faptul că în cursul anului 2017 și până în luna martie a anului 2018, Chichi a determinat-o pe concubina lui în vârstă de 14 ani să practice prostituția în folosul său, obținând în mod curent sume de bani rezultate din activitățile desfășurate de aceasta. După ce, în luna martie 2018, fata a împlinit 15 ani și a născut un copil, bărbatul a determinat-o să recurgă la practicarea cerșetoriei. Din acel moment și până în prezent, fata a apelat în mod repetat la mila publicului, bărbatul trăind din sumele strânse de ea. Pe 22 iulie 2018, minora a fost depistată în parcarea unui supermarket din municipiul Roman, în timp ce apela la mila trecătorilor pentru a obține diferite sume de bani. Atunci, a fost chemată și mama tinerei, care a arătat că fiica sa a fugit de acasă în primăvara anului 2017, pe când avea doar 14 ani. Din acel moment, în ciuda opoziției sale, fata a întreținut o relație de concubinaj cu Chichi.

De asemenea, din probele administrate în cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2017, Ciprian L., zis Dinuar, a recrutat o minoră în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care aceasta se afla, iar ulterior a transportat-o pe raza municipiului Bacău, acolo unde a adăpostit-o în zona unui complex de clădiri abandonate și până în luna februarie 2018, a exploatat-o prin obligare la practicarea prostituției și a cerșetoriei. „Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul o obliga pe persoana vătămată să cerșească fiind nevoită să suporte agresiuni fizice extrem de dure. În legătură cu circumstanțele în care inculpatul L. C. a recrutat-o pe minoră, s-a reținut faptul că în cursul lunii mai 2017, atunci când persoana vătămată în vârstă de 17 ani era încă beneficiara unei măsuri de protecție, aflându-se în zona gării Iași Nord, sub influența vaporilor de prenandez, l-a întâlnit pe inculpat care i-a făcut promisiuni romantice și mai apoi a convins-o să-l însoțească în municipiul Bacău. Din acel moment, s-a aflat sub autoritatea inculpatului până în luna februarie 2018, când a reușit să fugă iar ulterior, la data de 4.03.2018, acesta a fost arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie”, susțin procurorii DIICOT.

Ridicați cu mascații, cei trei indivizi au fost prezentaţi astăzi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău

Interesant este faptul că dorohoianul Ciprian Marius V. fusese arestat pe 6 septembrie în municipiul Iași, fiind bănuit de două fapte de ultraj asupra unor polițiști. De altfel, dorohoianul, care făcea parte din tagma cerșetorilor, este cunoscut cu antecedente penale,în prezent el fiind judecat pentru furt în județul Suceava. Și nu este doar atât. În 2009, el a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce l-a ucis pe un om al străzii, în parcul Curcubeului din municipiul Botoșani, iar în 2010 a primit o altă condamnare la cinci ani de detenție pentru o tentativă de viol. Ba mai mult, cât a fost închis în Penitenciarul Botoșani, el l-a atacat pe un alt deținut cu o furculiță și a fost condamnat și pentru loviri și alte violențe.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.2 ° C
16.6 °
15.5 °
50 %
2.7kmh
81 %
vin
15 °
sâm
17 °
Dum
22 °
lun
23 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...