spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTInconștiență - beat la volan, fără permis și cu mașina furată

Inconștiență – beat la volan, fără permis și cu mașina furată

Un bărbat a furat o mașină și a plecat cu ea la drum, cu toate că era beat criță și nu avea permis de conducere. De loc din comuna Brăești, individul în vârstă de 36 de ani, care conducea o autoutilitară, a fost depistat ieri de un echipaj de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, care patrula pe strada Săvenilor.

Ce le-a atras atenția polițiștilor a fost faptul că mașina avea o deplasare sinuoasă și i-au făcut semn celui aflat la volan să oprească. Întrucât bărbatul mirosea a băutură, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, rezultatul indicând o îmbibație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, verificările efectuate de polițiști au scos la iveală că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoutilitara aparţine unui tânăr de 29 de ani, vehiculul cu pricina fiind sustras.

Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, falsul șofer riscă să fie trimis în judecată, la finalizarea cercetărilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
19.6 °
16.1 °
44 %
0.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...