spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTChioșcurile din școli luate la bani mărunți de polițiști și inspectori OPC

Chioșcurile din școli luate la bani mărunți de polițiști și inspectori OPC

Chioșcurile din incinta unităților de învățământ, dar și magazinele din apropierea școlilor, au fost ținta unor controale organizate ieri de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţiei Municipiului Botoşani, în colaborare cu specialişti din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, operațiunea a urmărit în principal prevenirea și combaterea comerţului ilicit, în special cu produse alimentare. Cu ocazia acţiunii, echipele de control au verificat 28 de agenţi economici, iar în urma neregulilor constatate s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 52.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri şi numerar în valoare de totală de peste 2.700 de lei.

Cu ocazia controlului a fost depistată o femeie de 54 de ani, din municipiul Botoşani, angajată a unei unităţi economice, care deţinea în vederea comercializării cantitatea de 13 pachete de ţigarete de provenienţă duty-free, pentru care nu avea documente justificative. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru fapte asimilate infracțiunii de contrabandă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...