spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTSinucis după ce și-a bătut nevasta și copiii

Sinucis după ce și-a bătut nevasta și copiii

Descoperire macabră la Suliţa, unde un bărbat a decis să îşi încheie socotelile cu viaţ după o ceartă cu soţia sa. În vârstă de 50 de ani, bărbatul a avut un scandal cu soţia şi copiii lor, pe fondul consumului de alcool.

Scos din sărite, bărbatul a început să îi lovească pe toţi trei, după care a ieşit din casă, spunându-le că merge să îşi pună capăt zilelor. Femeia a sunat la 112, spunând de intenţia bărbatului, o echipă de poliţie plecând în căutarea lui. Acesta a fpost găsit în marginea cimitirului, într-o lizieră, spânzurat cu un ştreang făcut dintr-o sfoară pentru legat baloţii.

Oamenii legii l-au dat imediat jos şi au început manevrele de resuscitare, chemând şi cadrele medicale SMURD în ajutor. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decesul survenind cu mai mult timp înainte de găsirea victimei”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind solicitată efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...