joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTConstructori interesați de viabilizarea a două sectoare de drum cu probleme

Constructori interesați de viabilizarea a două sectoare de drum cu probleme

Două dintre cele mai problematice sectoare de drumuri județene, afectate de alunecări de teren și rescoase la licitație de către Compania Națională de Investiții (CNI), după ce prețurile au fost actualizate conform Ordonanței 114, i-au atras pe constructori. Este vorba de sectoarele Roma – Nicşeni (DJ 296), pe o lungime de 1,4 kilometri şi Dumeni – Havârna (DJ293) pe lungime de 900 de metri.

Aceste două sectoare de drum au fost scoase și în primăvară la licitații, dar nu s-a prezentat nimeni, cel mai probabil din cauza prețurilor. Atunci, lucrările de pe sectorul Roma – Nicşeni erau evaluate la aproximativ 13,7 milioane de euro, iar cele de la Dumeni – Havârna șapte milioane de euro. Acum, după ce CNI și Consiliul Județea (CJ) și-au suplimentat contribuțiile, prețurile sunt de 17,7 milioane de euro, respectiv 8,3 milioane de euro.

Acum, constructorii s-au arătat interesați de lucrări. Pentru sectorul de pe Dumeni – Havârna s-a arătat interesată asocierea Cornell’s Floor – Big Conf – Ecomary Iași, iar pentru sectorul de pe Roma – Nicşeni, deși s-au depus oferte, acestea nu sunt încă vizibile pe site-ul de achiziții publice. Ambele licitații ar trebui finalizate până în primăvara anului viitor.

E un adevărat chin să ajungi până în Dorobanţi. Îţi rupi maşina pe drumurile astea. Degeaba plătim tot felul de taxe şi impozite, că nu se vede nimic. Între Roma şi Nicşeni este o adevărată aventură să mergi cu maşina, dar ce să vorbim de Roma – Nicşeni, când la ieşire din Botoşani drumul parcă e după război. Ăsta e respectul pe care ni-l acordă cei pe care i-am ales să ne reprezinte”, a declarat un şofer revoltat de starea DJ 296.

Pe DJ 296 mai sunt încă trei sectoare cu probleme. Este vorba de unul de 2,6 kilometri, situat la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, un al doilea de 1,35 kilometri din vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi. Acestea urmează să primească avizul CTE interministerial şi apoi să fie scoase la licitaţie de CNI, toate acestea fiind procese de durată.

Reprezentanţii CJ au cerut Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) să intervină în aceste zone cu plombări și covoare asfaltice ușoare. Lucrările, potrivit vicepreședintelui CJ, Dorin Birta, ar fi început dinspre Dorobanți și, în funcție de vreme vor fi finalizate în două-trei săptămâni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
80 %
0.7kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...