spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPuşcărie pentru bani furaţi din cont

Puşcărie pentru bani furaţi din cont

I-a furat banii din cont unui botoşănean, iar acum s-a ales cu o condamnare la închisoare cu executare. Este isprava unui individ din oraşul Ştefăneşti, care a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de furt, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Găsit vinovat de magistraţi, Gabriel Dărîngă s-a ales cu o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare în regim de detenţie. Pronunţată astăzi, sentinţa Tribunalului Botoşani nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu aproape trei ani, mai exact pe 16 decembrie 2016, Gabriel Dărîngă a dat iama într-un vagon de dormit aflat în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, de unde a furat cardul de salarii al unui alt bărbat. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, individul a mers la un bancomat şi, cunoscând codul PIN, a efectuat în mod fraudulos şapte retrageri de numerar, accesând ilegal de şapte ori sistemul informatic al băncii emitente a cardului, prejudiciul cauzat ridicându-se la 900 lei.

Deşi cercetările au durat doi ani, banii cu pricina nu au fost recuperaţi nici până în prezent. Chemat în instanţă, individul nu s-a prezentat la proces, iar magistraţii l-au trimis la puşcărie. În plus, el a fost obligat să restituie şi banii sustraşi din cont.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...