spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTVot în CL pentru şapte proiecte cu finanţare europeană

Vot în CL pentru şapte proiecte cu finanţare europeană

Municipalitatea botoşăneană a făcut paşi importanţi pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană. În şedinţa de ieri, consilierii municipali au votat șapte proiecte care totalizează 123.883.824 de lei.

Printre proiectele aprobate se regăsește și cel are vizează reabilitarea  traseului 102, pentru tramvaie, cel pentru traseul 101 fiind votat în şedinţa din 4 octombrie. „Am reușit să parcurgem ultima etapă a demersurilor municipalității botoșănene pentru atragerea de fonduri europene pe axa 4 POR din exercițiul bugetar 2014-2020 pentru proiecte de investiții însumând 123.883.824 de lei. Şapte proiecte de hotărâre pe care le-am inițiat personal au fost votate, în sfârșit, de consilieri, adăugându-se celorlalte patru ce vizează aceeași axă de finanțare, trecute anterior prin consiliul local. Proiectele votate se referă la reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe traseul 102, construirea și dotarea unei creșe în Cartierul Cișmea, precum și la amenajarea a cinci zone de recreere pe străzile Vârnav, Adrian Adamiu (două), Pacea și pe Aleea Nucului din municipiul nostru”, a anunţat primarul Cătălin Flutur.

Tot în şedinţa de ieri, s-a reușit deblocarea situației legate de serviciile de salubrizare și deszăpezire a municipiului, care vor fi asigurate pentru încă un an de operatorul Urban Serv SA. „Prelungirea contractului a fost votată, conform soluției identificate, în urma discuțiilor anterioare, cu toți factorii implicați. Am rezolvat astfel, la timp și eficient, ceea ce, în opinia unora, exprimată public, amenința să se transforme într-o criză”, a mai adăugat Cătălin Flutur.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...