spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBotoșani - Târgu Frumos, la anul și la mulți ani. Drumul nu...

Botoșani – Târgu Frumos, la anul și la mulți ani. Drumul nu este prioritar nici în programul liberalilor

Prioritatea județului, drumul Botoșani – Târgu Frumos, nu se regăsește în programul de guvernare al liberalilor. Acest lucru a fost remarcat de deputatul ALDE, Varujan Vosganian. „Nu găsesc suficiente argumente pentru a vota pentru investirea noului Guvern. V-am prezentat, în timpul negocierilor de săptămâna trecută, o listă de investiţii importante pentru zona Moldovei, investiţii pe care observ că Programul de Guvernare le ignoră, cum ar fi demararea construirii drumului expres Botoşani – Târgu Frumos”, a declarat Vosganian, care nu a avut nicio poziție în ultimii ani când s-a aflat la guvernare alături de PSD, iar lucrurile au trenat ani de zile și nu s-a făcut nimic.

Trebuie spus că în timpul campaniei electorale pentu europarlamentare, Ludovic Orban susținea, la Botoșani, că drumul spre Târgu Frumos trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern, deși când a fost ministrul Transporturilor nu a făcut nimic pentru modernizarea acestuia.

Reamintim că, deși liderii PSD s-au bătut ani de zile cu cărămida în piept că vor face acest drum, anunțarea câștigătorului licitației a fost amânată, potrivit site-ului de achiziții publice, pe 1 ianuarie 2020, deși această zi este una liberă. Anunţul câştigătorilor trebuia făcut cel târziu marţea trecută.

Surse din CNAIR recunoşteau recent că sunt puţine şanse ca licitaţia să se termine în acest an. „Este un blocaj total în companie după toate schimbările astea. Nimeni nu mai face nimic acum”, a declarat un oficial al companiei de drumuri. Acesta susţine că mai este şi o problemă de costuri, în special cele la bitum, care sunt luate în calcul la nivelul anului 2017.

Acelaşi scenariu s-a petrecut şi în cazul primei licitaţii, când anunţarea câştigătorilor a fost amânată de vreo câteva ori pe finalul anului 2018, pentru ca la începutul acestui an, la o zi după ce se anunţase o nouă prelungire de 30 zile să fie anulată definitiv.

Pe de altă parte, în condiţiile în care câştigătorii vor fi anunţaţi anul viitor şi cum bugetul pe 2020 nu este conturat şi este puţin probabil ca acesta să fie făcut anul acesta s-ar putea să avem şi neplăcuta surpriza ca acest sector de drum, atât de important pentru Botoşani, să nu mai fie bugetat.

În prezent, comisia de licitaţie de la CNAIR este în evaluarea financiară a celor trei oferte depuse. După încheierea acestei etape urmează deliberarea şi atribuirea contractului, după care curge termenul de contestaţie şi la finalizarea acestuia va începe perioada alocată proiectării drumului, cinci luni, şi abia ulterior modernizarea efectivă a acestuia. Deci, în cel mai optimist caz, termenul de finalizare al drumului Botoşani – Târgu Frumos este jumătatea anului 2022.

Lucrare este evaluată la 268,6 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA, şi presupune proiectarea drumului şi execuţia lucrărilor pe o lungime de 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...