spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTCioban dispărut de la o stână din judeţ

Cioban dispărut de la o stână din judeţ

Un bărbat din satul Băbiceni (comuna Durneşti) a fost dat dispărut de familie, după ce a plecat de la stâna la care lucra şi nu s-a mai întors.

În vârstă de 73 de ani, Ioan Mocanu (foto) se afla cu stâna pe imaşul satului Băbiceni, iar din noaptea de luni spre marţi (n.r. – 28 spre 29 octombrie) nu se mai ştie nimic despre el. Cei apropiaţi au intrat la bănuieli şi, crezând că i s-a întâmplat ceva nefast, au anunţat imediat poliţia.

Astăzi, în încercarea de a-i da de urmă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au solicitat şi ajutorul populaţiei. Astfel, persoanele care l-au văzut în cursul zilei de ieri sau astăzi şi pot oferi informaţii despre el sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Potrivit semnalmentelor oferite de reprezentanţii IPJ, bărbatul are circa 1,75 metri înălţime, circa 65 de kilograme, este şaten şi are ochii căprui. În momentul dipariţiei, era îmbrăcat cu o haină închisă la culoare şi era încălţat cu galoşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...