spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTScandalagiu scos din familie cu Poliţia (video)

Scandalagiu scos din familie cu Poliţia (video)

Un botoșănean a fost adus miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) cu SMURD-ul, însoțit însă și de un echipaj de Poliție.

Bărbatul, cunoscut consumator de băuturi alcoolice, a fost adus la spital sub escorta poliţiştilor, după insistenţa familiei acestuia. Alarmate de faptul că bărbatul consuma alcool de câteve zile şi avea tendinţa de a deveni violent, soţia acestuia şi o cumnată au apelat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, dar şi Poliţiei, pentru transportul acestuia într-o unitate specializată.

Mai întâi, bărbatul a fost adus de către un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), iar de acolo, conform procedurii, acesta a fost dus la Secția de Psihiatrie. În tot acest timp a fost însoțit de membrii familiei.

Potrivit cadrelor medicale, zilnic ajung la spital zeci de botoşăneni din cauza consumului de băuturi alcoolice, o parte din aceştia având nevoie de escortă din partea Poliţiei sau Jandarmilor din cauza agresivităţii de care dau dovadă, în cele din urmă ajungând la Psihiatrie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...