spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTHoţomancă reţinută, după ce a fost prinsă cu prada ascunsă în casă

Hoţomancă reţinută, după ce a fost prinsă cu prada ascunsă în casă

O botoşăneancă în vârstă de 34 de ani a fost reţinută miercuri, 13 noiembrie a.c., de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani, după ce a lăsat-o pe o tânără fără bani.

Potrivit poliţiştilor, furtul a avut loc miercurea trecută, pe 6 noiembrie a.c., în timp ce o tânără în vârstă de 26 de ani, din comuna Corni, a venit în municipiu să schimbe câţiva euro la o casă de schimb valutar. Din câte se pare, femeia a pus ochii pe ea şi a urmărit-o, iar în momentul în care tânăra a ajuns în staţia de transport în comun de lângă Piaţa centrală, a profitat de neatenţia victimei, şi i-a furat din buzunarul rucsacului pe care îl purta portofelul în care avea 300 euro, 945 lei şi documentele personale.

Poliţiştii au efectuat mai multe investigaţii, iar miercuri, în baza probelor obţinute şi a unui mandat de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Botoşani, anchetatorii au descins la locuinţa hoaţei. Femeia nu se aştepta la un asemenea deznodământ pentru că nu a mai avut timp să reacţioneze. În urma percheziţiei, poliţiştii au găsit în casă sumele de bani sustrase, dar şi documentele de identitate ale victimei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, hoţomanca urmând să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...