spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAccident cumplit în centrul oraşului

Accident cumplit în centrul oraşului

O femeie a fost transportată în stare critică la Urgenţe, după ce a fost lovită în plin de un autocar. Accidentul a avut loc joi dimineaţă, la ora 6:06, pe Calea Naţională, în dreptul unei treceri de pietoni din apropiere de Sala Sporturilor.

Un autocar al companiei Apetrans, condus de un bărbat de 31 de ani, efectua o cursă Bucureşti-Botoşani și se îndrepta dinspre centru spre gară. La un moment dat, autocarul a lovit în plin o femeie de 71 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din zonă. Impactul extrem de violent a aruncat-o pe femeie pe scuarul dintre cele două sensuri de mers, aceasta rămânând inconştientă pe pământ.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat acesteia primul ajutor, femeia fiind într-o stare foarte gravă. „Pacienta a fost găsită în stop respirator, prezentând o traumă cranio-facială, otoragie stângă masivă, hemoragie şi multiple traumatisme la nivelul corpului, consecutive unui accident rutier. A fost resuscitată cu succes în serviciul UPU, unde a fost transportată, însă starea este una critică”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Mai multe echipaje de poliţie au ajuns în zonă pentru a dirija traficul şi a demara o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului şi cine se face vinovat. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...