spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTÎn stare gravă după un accident de bicicletă

În stare gravă după un accident de bicicletă

Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut de pe bicicletă. Accidentul a avut loc în miez de noapte, la Tudora, bărbatul ameţit încercând să ajungă acasă pe bicicletă. Bina păcate, din cauza stării în care era, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe bicicletă cu capul de asfalt.

Din cauza orei târzii la care s-a întâmplat incidentul, bărbatul a zăcut câteva zeci de minute într-o baltă de sânge, inconştient, până a fost observat de un consătean. Acesta a încercat să îi acorde primul ajutor şi să îi panseze rana, însă din cauza sângerării masive a sunat la 112. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care i-a aordat bărbatului îngrijiri medicale, după care l-a transportat la Urgenţe. „Pacientul prezenta multiple traumatisme craniene, plăgi deschise, precum şi escoriaţii la nivelul membrelor şi feţei. A fost transportat la spital, ulterior fiind internat în cadrul secţiei de neurochirurgie”, a precizat un reprezentant al SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, care a deschis o anchetă, fiind vorba de un accident rutier. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...