spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTUluitor - șpagă pusă la cale pentru a-l escroca pe un francez

Uluitor – șpagă pusă la cale pentru a-l escroca pe un francez

O așa-zisă șpagă de 2.000 de euro, care a ajuns la un polițist botoșănean, a fost pusă la cale pentru a escroca un cetățean francez. Cei implicați au fost condamnați deja de Tribunalul Botoșani la închisoare cu suspendare sub supraveghere, doar că sentința a fost contestată, iar cazul urmează să fie analizat și de Curtea de Apel Suceava. Povestea pare destul de încâlcită, însă firul evenimentelor este uluitor.

Eroii acestei întâmplări cu final neașteptat au fost un tânăr în vârstă de 20 de ani din municipiul Botoșani, Vasile Preda, și un polițist din cadrul Poliției municipiului Botoșani, Dorin Mitică Podiuc, care se știau de mai multă vreme, tânărul locuind în Centrul vechi al municipiului, acolo unde agentul de poliție avea sector de acțiune. Doar că familia tânărului ținea legătura cu un botoșănean fugit în Franța încă de pe vremea comuniștilor, care obișnuia să se întoarcă în țară din când în când și să-i ajute cu bani.

Așa s-a întâmplat și în noiembrie 2017, când „francezul” a revenit din Hexagon pentru funeraliile mamei sale. Doar că pentru a profita financiar de el, Vasile Preda și polițistul au pus la cale un scenariu. Astfel, agentul de poliție simula surprinderea în flagrant a lui Vasile Preda, pentru o presupusă faptă penală, totul întâmplându-se în prezența francezului pentru a-l determina pe acesta să-i remită o anumită sumă de bani agentului de poliție, cu titlu de mită, polițistul făcându-se că-l „iartă” pe tânăr. Scenariul a fost pus în practică pe 9 și respectiv 10 noiembrie 2017, când mașina condusă de Vasile Preda a fost oprită de polițist, în apropierea Liceului pedagogic. Cum conducea fără permis, tânărul i-a cerut francezului 2.000 de euro pentru așa-zisa șpagă. Fără să bănuiască nimic, acesta a căzut în capcana întinsă de cei doi, oferind suma cu pricina în două tranșe 400 de euro pe 9 noiembrie 2017, iar apoi 1.600 de euroa doua zi, el având convingerea că totul s-a petrecut în realitate, polițistul fiind îmbrăcat în uniformă și aflat în serviciu cu autospeciala poliției.

Poate lucrurile s-ar fi oprit aici, însă tânărul a vrut să mai scoată niște bani de la francez pentru un presupus accident. Indignat de comportamentul polițistului, fără să-l mai anunțe pe tânăr, francezul a mers a doua zi la poliție și a făcut denunțul, povestind toată întâmplarea. După ce a fost audiat, el l-a anunțat pe Vasile Preda, crezând că a făcut o faptă bună. Doar că denunțul lui a provocat o adevărată răsturnare de situație. Astfel, intrați pe fir, anchetatorii au început să adune probe, i-au pus sub supraveghere pe cei doi „scenariști” și au declanșat tăvălugul.

Puși în fața acestei situații, tânărul și polițistul au început să caute soluții pentru a drege busuiocul, toate acțiunile lor fiind „filate” de anchetatori. Problema cea mare a fost că, într-adevăr, tânărul nu avea permis de conducere, iar polițistul ar fi știut acest lucru. Prin urmare, în momentul în care l-a oprit în trafic lângă Liceul pedagogic, agentul de poliție trebuia să ia măsuri, conform legii. În urma anchetei procurorilor și a celor de la Serviciul Județean Anticorupție, pe baza probelor adunate în timpul investigațiilor, polițistul a fost inculpat pentru luare de mită și complicitate la conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar Vasile Preda pentru complicitate la luare de mită și conducere fără permis.

Procesul s-a judecat în primă instanță la Tribunalul Botoșani, cei doi fiind condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Asta deși ei au cerut în instanță reîncadrarea juridică a faptei din dare de mită în înșelăciune, având în vedere că ei ar fi încercat doar să-l păcălească pe francez. În plus, banii dați pentru așa-zisa șpagă – 2.000 de euro – au fost confiscați în folosul statului. Sentința Tribunalului Botoșani a fost contestată,iar decizia finală va fi pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, cei implicați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...