spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTCetatea Marii Uniri, vizitată cu gândul de micii patrioţi de la grădiniţa...

Cetatea Marii Uniri, vizitată cu gândul de micii patrioţi de la grădiniţa Şcolii 10

În săptămâna care s-a încheiat, copiii din grupa „Veveriţele” a Grădiniţei de la Şcoala 10 Botoşani au dorit să arate că se poate ajunge în cetatea Marii Uniri chiar şi pe calea imaginaţiei, cu trenul pe care ei înşişi l-au construit. „Micuţii s-au urcat în vagoane şi, cu sufletul plin de emoţie, au pornit spre locul în care fiecare român trebuie să ajungă măcar o dată în viaţă”, a declarat educatoarea Elena Gabriela Chihaia. Potrivit cadrului didactic, punerea în aplicare a planurilor celor mici a fost posibilă cu sprijinul părinţilor. Micuţii au avut-o drept ghid şi de această dată, ca de altfel la toate celelalte activităţi interesante organizate pentru ei, pe educatoarea Elena Gabriela Chihaia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...