O botoșăneancă a dat de bucluc, în urma unei întâlniri cu polițiștii. Aflată la volanul unui autoturism, tânăra s-a ales până la urmă cu un dosar penal.
Întâmplarea s-a petrecut duminică, pe 22 decembrie a.c., când tânăra în vârstă de 28 de ani, din municipiul Botoșani, conducea un autoturism pe drumul național 29 A, care străbate județul Iași. La un moment dat, ea a fost oprită pentru control, de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată din data de 2 noiembrie a.c..
Acuzată de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, botoșăneanca s-a ales cu un dosar penal, iar la finalul anchetei riscă să fie trimisă în judecată.