spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTViorel Șerbănoiu aspiră la gradul de chestor

Viorel Șerbănoiu aspiră la gradul de chestor

Unul dintre motivele pentru care fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, continuă bătălia în instanță pentru menținerea sa în funcție este aspirația sa la gradul de chestor. Cel puțin așa se menționează în acțiunea pe care Viorel Șerbănoiu a deschis-o la Tribunalul Botoșani și prin care a reușit să obțină, cel puțin temporar, suspendarea deciziei de pensionare. „Funcția de inspector – șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani este prevăzută cu gradul profesional de chestor, iar în prezent sunt împiedicat să obțin gradul profesional de chestor, în condițiile în care îndeplinesc toate condițiile legale”, se arată în întâmpinarea depusă la instanță de Viorel Șerbănoiu. Gradul de chestor în poliție este echivalentul celui de general din armată, iar obținerea acestui grad l-ar transforma pe Viorel Șerbănoiu în cel mai titrat ofițer în funcție aflat vreodată la conducerea IPJ Botoșani. Doar că magistrații Tribunalului au menționat că îndeplinirea condițiilor pentru a accede în acest grad profesional nu asigură decât vocația, nicidecum certitudinea obținerii acestuia. Mai mult, au subliniat judecătorii, menținerea în serviciu după împlinirea vârstei de pensionare nu este o obligație, această măsură presupunând o analiză efectuată la nivelul persoanei competente să o aprobe, respectiv ministrului Afacerilor Interne, nefiind suficientă manifestarea unilaterală de voință a celui în cauză. Cu toate acestea, instanța a dispus suspendarea dispoziției prin care Viorel Șerbănoiu a fost pensionat, până la pronunțarea unei sentințe pe fondul cauzei.

Bătălia declanșată în instanță de Viorel Șerbănoiu pentru menținerea în funcția de inspector șef al IPJ Botoșani a venit după ce, din cauza vidului din conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fostul șef al poliției botoșănene a fost pensionat „de calculator”, imediat ce a împlinit vârsta de pensionare, respectiv 57 de ani și două luni. Anticipând existența acestui risc, Șerbănoiu a formulat pe 23 septembrie 2019 o cerere prin care solicita aprobarea menținerii sale în serviciu pe o perioadă de un an, conform dispozițiilor Statutului Polițistului. Raportul a fost înaintat Direcției Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), care și-a dat acordul de principiu, iar ulterior raportul a fost înaintat Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul MAI, prelungirea mandatului, menținerea în funcție sau pensionarea șefilor de inspectorate de poliție fiind strict atributul ministrului. Și nu a oricărui ministru, ci a unui ministru titular, nu delegat. Cum la acea dată MAI nu avea un ministru titular, nimeni nu i-a răspuns. Nici că se va prelungi mandatul, nici că va fi trecut la pensie. În schimb, pe 18 octombrie 2019, Șerbănoiu a formulat un nou memoriu pe care l-a trimis de această dată primului-ministru, la acea vreme Viorica Dăncilă, solicitând identificarea unui resort legal prin care să poată beneficia de dreptul de a fi menținut în serviciu. Răspunsul a venit după aproape o săptămână, mai exact pe 23 octombrie 2019, când i s-a comunicat telefonic faptul că premierul nu se poate substitui ministrului în materia resurselor umane. Ba mai mult, pe 28 octombrie 2019 Direcția Management Resurse Umane din cadrul IGPR i-a adus la cunoștință imposibilitatea soluționării favorabile a cererii, motivat de faptul că funcția de ministru este vacantă. Așa se face că la sfârșitul lunii octombrie Viorel Șerbănoiu a fost pensionat prin intermediul unei dispoziții semnată de inspectorul șef al Inspectoratului General al Poliției Române.

Apreciind răspunsurile primite ca un refuz nejustificat al autorităților de a-i soluționa cererea, fostul șef al IPJ Botoșani s-a adresat Curții de Apel Suceava cu o cerere de obligare de emitere act administrativ, în acest context el solicitând menținea în funcție. Doar că între timp actualul ministru de Interne, Ion Marcel Vela (n.r. – numit în funcție după pensionarea lui Șerbănoiu), a dispus detașarea pe funcția de inspector șef al IPJ Botoșani a comisarului șef Viorel Avram, fostul șef al IPJ Caraș Severin. În aceste condiții, o primă soluție pe fond asupra solicitării lui Șerbănoiu privind menținerea în funcție ar putea veni cel mai devreme pe 22 ianuarie a.c., când magistrații Curții de Apel Suceava au stabilit primul termen al procesului pe fondul cauzei. Rămâne de văzut cine va rămâne inspector șef la IPJ Botoșani, în condițiile în care inclusiv actualul șef interimar, Viorel Avram, a solicitat la rândul său pensionarea începând cu 6 ianuarie a.c.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...