spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTȘoferul care a izbit mașina Poliției, pieton 90 de zile

Șoferul care a izbit mașina Poliției, pieton 90 de zile

Bărbatul care se afla la volanul Fordului care a izbit, sâmbătă seară, o autospecială a Poliției Rutiere, a rămas fără drept de a conduce până la primăvară.

În vârstă de 32 de ani, acesta se afla la volanul unei mașini care a lovit puternic, din spate, un Logan MCV staționat pe partea dreaptă a drumului din zona localității Vârfu Câmpului. “În cauză a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, fără drept de circulație și s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat inspectorul principal Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

În urma accidentului, comisarul Eduard Iacob, din cadrul Biroului Poliției Rutiere, a fost accidentat și a ajuns la Urgențe.

Autospeciala Poliției a fost tractată pe o platformă și transportată în garajul unității, fiind aruncată în șanț în urma impactului.

Șoferul vinovat avea și 0.17 mg/L alcool pur în aerul expirat când a fost testat cu etilotestul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...