spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTMedici navetiști de la Iași pentru urgențele botoșănenilor

Medici navetiști de la Iași pentru urgențele botoșănenilor

Trei medici specialişti fac naveta de la Iaşi pentru a ajuta personalul din Urgenţe să facă faţă numărului tot mai mare de pacienţi.

Cei trei specialişti în medicina de urgenţă fac gărzi, pentru început, atât în urgenţe, dar şi pe ambulanţa SMURD, doi dintre ei. La solicitarea conducerii unităţii medicale şi a şefului SMURD Botoşani, cei trei vor efectua gărzi după ce coordonatorul SMURD Moldova, medicul Diana Cimpoeşu şi-a dat acceptul ca aceştia să activeze şi în judeţul nostru, într-un moment în care prezentările la Urgenţe ating recorduri de la o lună la alta, iar numărul medicilor angajaţi este acelaşi de mai mulţi ani. „Prin sosirea celor trei medici de la Iaşi mai oferim un respiro şi celorlalţi colegi din UPU şi sperăm să oferim un act medical cât mai ridicat pentru pacienţii care ajung în serviciul nostru”, a precizat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

Doi dintre medicii urgentişti, Georgiana Iuliana Lazăr şi Eugen Edu, au activat şi la finele anului trecut în Urgenţe, începând din acest an acestora alăturându-li-se un al treilea, medicul Dănuţ Panaitescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...