spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTMașină a vânătorilor mistuită de foc (video)

Mașină a vânătorilor mistuită de foc (video)

O mașină a Filialei Dorohoi a Asociației Județene Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Botoșani a fost mistuită de flăcări.

Doi paznici de vânătoare se aflau în patrulare pe fondurile vânătoare din zona comunelor Brăești și Văculești, unde în ultima perioadă s-au înregistrat mai multe cazuri de braconaj, când mașina le-a luat foc. Este vorba de un Land Rover Freelander, cu o vechime de opt-nouă ani. „Doi băieți erau în patrulare, când au simțit miros de fum. Au coborât, au ridicat capota și au încercat să stingă focul cu ajutorul stingătoarelor, dar nu au reușit. Noroc că au luat armele din mașină că aceasta s-a transformat într-o minge de foc. Au venit și pompierii, dar nu au mai putut salva nimic”, a declarat Cosmin Humelnicu, președintele AJVPS Botoșani. Acesta a mai spus că paguba se ridică la aproximativ șase mii de euro. „În acte mașina era evaluată la șase mii de euro. Era din 2011 sau 2012”, a mai precizat șeful vânătorilor botoșăneni.

Pierderea mașinii vine într-un context cum nu se poate mai prost pentru AJVPS Botoșani, de pe 15 martie începând perioada de prohibiție. „Ne cam dă peste cap toate planurile. Din trei mașini am rămas cu două și o să dăm în patrulare și mașina pe care o foloseam în mod curent în deplasări. Vom găsi o soluție, pentru că nu putem renunța la patrulări în această perioadă”, a mai spus Humelnicu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...