sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTProgramul de ridicare a deşeurilor colectate selectiv a fost modificat

Programul de ridicare a deşeurilor colectate selectiv a fost modificat

Conducerea Urban Serv a schimbat programul de colectare a deşeurilor colectate selectiv. Începând cu această lună, colectarea deşeurilor reciclabile se va face simultan în aceeaşi zi. Pentru o bună informare a cetăţenilor, în zona de case au fost distribuiţi fluturaşi, cu informaţii vizând graficul de colectare. „Programul de colectare a deşeurilor reciclabile pe străzile stabilite conform graficului anunţat va fi comun cu cel pentru colectarea deşeurilor menajere, astfel încât în zilele respective, proprietarii gospodăriilor individuale vor scoate la poartă cei doi saci cu plastic/metal, respectiv hârtie/carton şi pubela cu gunoi menajer. Colectarea deşeurilor reciclabile se va face în prima şi a treia săptămână din lună. Oamenii vor trebuie să scoată la poartă în aceeaşi zi ambii saci”, a declarat Bogdan Buhăianu, director general al Urban Serv.

Potrivit oficialului, colectarea se va realiza în maşini separate faţă de gunoiul menajer, maşini care vor avea compartimente separate pentru plastic şi hârtie.

Sacii trebuie scoşi la porţi la prima oră, programul de colectare începând la ora 7.00. În această lună, sacii cu deşeuri reciclabile vor fi ridicaţi în perioada 2 – 6 martie, respectiv 16 – 20 martie. În luna aprilie, deşeurile colectate selectiv vor fi preluate de echipele Urban Serv între 6 şi 10 aprilie şi 20 – 24 aprilie, pentru ca în luna mai operaţiunea să se deruleze în intervalul 4 – 8 mai şi 18 – 22 mai.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
21 °
16.1 °
53 %
7.2kmh
69 %
sâm
18 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...