spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTO nouă campanie de colectare a DEEE-urilor în municipiul Botoşani

O nouă campanie de colectare a DEEE-urilor în municipiul Botoşani

În perioada 9 – 31 martie, în municipiul Botoşani se derulează Campania „Oraşe Curate”, organizată sub egida „Fii la tine-n țară la fel ca afară”. Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE-uri) este organizată de ECOTIC, Urban Serv, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ecoproces”, Primăria Botoșani, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Eltrans și Asociația Papucul Doamnei.

Fiecare botoşănean care va preda deșeuri cu greutatea între 15 și 35 de kilograme va primi un tichet cadou în valoare de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 35 de kilograme cumulate, un tichet cadou în valoare de 20 de lei.

DEEE-urile pot fi predate la următoarele centre: parcare Piața Viilor (program: luni 9.00 – 16.00), strada Aprodu Purice (în spatele  Magazinului Util de la Gară, program: marți și joi 9.00 – 16.00), strada Independenței, vizavi de Serconf (program: miercuri 9.00 – 16.00 și vineri 9.00 – 13.30).

Totodată, botoșănenii pot beneficia de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a DEEE-urilor mari și voluminoase (frigidere, mașini de spălat, aragaze etc.), apelând numerele 0231/517007 şi 0747081027. O echipă Urban Serv se va deplasa în perioada 23 – 31 martie pentru a ridica DEEE-urile de la domiciliul solicitanţilor.

Campania „Orașe Curate” –  Botoșani face parte din campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul căreia ECOTIC își propune să promoveze bunele practici din statele Uniunii Europene și să informeze publicul asupra soluțiilor de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice ce stau la îndemâna tuturor: magazinele de electronice și electrocasnice, punctele de colectare municipale precum și campaniile pe care ECOTIC le desfășoară în mod regulat, în mediul urban și rural.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...