vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTMăsuri în instanţe. Acces sub controlul jandarmilor şi dezinfectare

Măsuri în instanţe. Acces sub controlul jandarmilor şi dezinfectare

Măsurile luate de autorităţi în vederea evitării aglomerărilor de persoane pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu Coronavirus vor afecta şi instanţele de judecată. Astfel, potrivit unei decizii a conducerii Tribunalului Botoşani, începând de astăzi, 11 martie a.c., şedinţele de judecată în care sunt implicaţi deţinuţi, în dosarele aflate pe rolul instanţelor din Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Săveni, se vor desfăşura în sistem videoconferinţă, cei închişi nefiind aduşi în sălile de judecată.

Accesul persoanelor în incinta sediilor instanţelor se va face doar sub supravegherea jandarmilor, numai cu condiţia utilizării dezinfectantului pentru mâini aflat la intrarea în unitate. „Refuzul dezinfectării duce la interzicerea accesului în instanţă”, se arată într-o decizie a conducerii Tribunalului Botoşani. Totodată, grefierii din registratură şi arhivă vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

Programul de lucru cu publicul la registraturi şi arhive a fost redus la numai două ore pe zi, în intervalul orar 9 – 11. „Rugăm justiţiabilii, în măsura în care prezenţa lor nu este obligatorie, să nu se prezinte la instanţe. Actele pot fi depuse la dosar prin fax la numărul 0231/531832, la adresa de email a instanţei tr-botosani@just.ro sau prin poştă. Consultarea dosarului electronic se poate face, la cererea persoanei interesate, prin completarea unei cereri, cu indicarea numărului de telefon al solicitantului şi a adresei de e-mail”, se arată în decizia preşedintelui Tribunalului Botoşani.

Măsuri au luat şi cei din conducerea Curţii de Apel Suceava, în jurisdicţia căreia se află şi instanţele din Botoşani. Astfel, în perioada 12 martie 2020 – 24 aprilie 2020 la Curtea de Apel Suceava vor fi soluționate doar cauzele urgente, precum și cauzele penale în care există posibilitatea împlinirii termenelor de prescripție a răspunderii penale, încunoștințarea participanților la judecată urmând să cuprindă inclusiv ora prezentării. Pentru celelalte tipuri de cauze, care se înregistrează începând de astăzi, 11 martie 2020, sau care au deja fixate termene de judecată în perioada 16 martie – 24 aprilie 2020, completele de judecată vor proceda la acordarea ori preschimbarea termenelor de judecată, ulterior datei de 1 mai 2020, părțile urmând a fi citate, în acest sens. În materie non-penală citațiile transmise părților vor cuprinde mențiunea posibilității solicitării judecării cauzei în lipsa părții, ori a reprezentării prin avocat. În cauzele care vor fi judecate în perioada 16 martie 2020- 24 aprilie 2020 se va proceda, în măsura în care este posibil și cu respectarea dispozițiilor procedurale, la audierea în sistem videoconferință și, în vederea protejării sănătății publice, completul de judecată va evalua posibilitatea declarării ședinței nepublice. În cazul în care în cauzele deduse judecății sunt și persoane lipsite de libertate , dosarele vor fi judecate succesiv, permițând accesul în sală doar pentru persoanele care au legătură cu respectiva cauză. Începând de luni, 16 martie 2020, câte un exemplar al listelor de ședință cuprinzând dosarele care se judecă în perioada 16 martie 2020 – 24 aprilie 2020 va fi predat efectivelor de jandarmi de la intrările care asigură accesul publicului în Palatul de Justiție, justițiabililor care se prezintă pentru ședințe de judecată permițându-li-se accesul doar dacă prezența privește cauze care se găsesc pe lista de ședință din ziua respectivă.

„În măsura în care persoanele nu au posibilitatea depunerii înscrisurilor la instanțe prin fax ori e-mail ori prin intermediul serviciilor poștale, ori consultării dosarelor și a informațiilor necesare în format electronic ori telefonic, şi se prezintă pentru depunerea de înscrisuri ori consultarea cauzelor aflate pe rol, cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanței, se va permite accesul către arhivele şi registraturile instanțelor, exclusiv pe la intrarea dinspre Aleea Trandafirilor, a maxim două persoane concomitent pentru fiecare arhivă/registratură, asigurând prioritatea avocaților, consilierilor juridici, consilierilor de probațiune și a experților. Se recomandă ca timpul de staționare în aceste spații să nu depășească 5 minute pentru depuneri de documente, respectiv 15 minute pentru studiul dosarelor”, se arată într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Suceava.

Cererile privind solicitarea de informații de interes public, conform Legii nr. 544/2001, vor fi formulate exclusiv prin e-mail, fax ori telefonic, datele de contact fiind disponibile pe portal.just.ro. „În ceea ce privește consultarea justițiabililor cu avocații, în legătură cu dosarele aflate pe rolul instanțelor, se recomandă a se desfășura în afara Palatului de Justiție”, se mai precizează în comunicat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
84 %
1.4kmh
7 %
vin
18 °
sâm
21 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...