duminică, mai 12, 2024
AcasăLocal BTTrei indivizi periculoşi încarceraţi la Botoşani

Trei indivizi periculoşi încarceraţi la Botoşani

Trei indivizi au fost escortați în Penitenciarul Botoșani, miercuri, după ce au fost condamnați de instanță. I.H., de 54 de ani, va sta șase ani, patru luni și 20 de zile după gratii pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la violență în familie”, „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Bărbatul s-a predat singur și a fost preluat și depus la Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.

C.M., de 24 de ani, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a fost căutat atât la domiciliu cât și la locuința concubinei sale, acesta
nefiind găsit. El s-a prezentat singur apoi la sediul poliției pentru arestare.

M.C., condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „instigare la lipsire de libertate în mod ilegal”, „instigare la vătămare corporală”, „ instigare la lovire sau alte violențe”, „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” în noaptea de 10/11.03.2020, inculpatul a fost internat sub pază la Spitalul municipal Rădăuți în vederea examinării și tratament medical de specialitate.

În dimineața de 11.03.2020 inculpatul a fost examinat și de către medicul de specialitate, i s-a administrat tratament adecvat afecțiunilor de care suferă, totodată medicul s-a pronunțat favorabil asupra faptului că inculpatul poate fi transportat în continuare, fără a i se pune sănătatea în pericol, după care acesta a fost externat.

În continuare, inculpatul a fost preluat de escortă și condus la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
14.6 °
11.1 °
63 %
3kmh
100 %
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...