spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTMandate europene de arestare revocate din cauza pandemiei

Mandate europene de arestare revocate din cauza pandemiei

Criza mondială generată de pandemia de coronavirus a adus schimbări majore și în cooperarea judiciară internațională dintre state. Multe dintre mandatele de arestare europene emise pe numele unor persoane au fost revocate, chiar dacă suspecții au fost capturați. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, bănuit de furturi comise în Austria, arestat pe 17 martie a.c. de Curtea de Apel Suceava în baza unui mandat european de arestare, a fost eliberat după numai trei zile, după ce autoritățile judiciare străine au comunicat că revocă mandatul european din cauza pandemiei de Covid 19. Cererea austriecilor i-a pus în dificultate atât pe procurorii cât și pe judecătorii Curții de Apel Suceava, care au trebuit să revoce de îndată, la rândul lor, măsura arestării. La dosarul cauzei a fost un înscris emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teritorial Klagenfurt prin care se comunică că, „în baza crizei existente, se renunță la predarea suspectului”, anchetatorii austrici fiind interesați în ce măsură pot prelua autoritățile române procedura de urmărire penală a acestuia.

În acest context, un botoșănean arestat la cererea italienilor, nu va mai fi predat autorităților din peninsulă întrucât corespondența purtată între ministerele de Justiție din Italia și România a arătat că botoșăneanul, condamnat inițial la 7 ani de închisoare, s-a ales cu această pedeapsă după ce a fost judecat în lipsă, italienii încălcând procedura de citare. Constantin B., în vârstă de 56 de ani, din Durnești, a fost reținut și arestat în baza unui mandat european de arestare emis de Procuratura Generală din Potenza, fiind acuzat de amenințare, violențe și abuzuri sexuale, în urma unor plângeri formulate de fosta concubină. Condamnat în februarie 2018 la 7 ani de detenție, bărbatul urma să fie trimis în Italia, dar mandatul european a fost revocat. În schimb, autoritățile judiciare italiene au cerut, săptămâna trecută, recunoașterea sentinței de către instanțele din România, așa încât botoșăneanul să execute pedeapsa în țară. Cererea lor a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava, și asta pentru că bărbatul, Constantin B., a fost judecat în contumacie, fără să fie citat legal.

Aceste ultime cazuri vin după ce un alt botoșănean, Zeno Irinel H., arestat în februarie a.c. în județul Timiș, tot în baza unui mandat european de arestare emis de italieni, a refuzat să fie extrădat în Peninsulă, invocând epidemia cu noul virus Covid 19. Atunci, magistrații Curții de Apel Timișoara și cei ai Înaltei Curți de Casați și Justiție i-au respins cererile și au validat mandatul, bărbatul urmând să fie predat autorităților judiciare italiene. Rămâne de văzut dacă, în contextul actual, italienii vor mai dori să-l preia. În vârstă de 45 de ani, Zeno Irinel H. a fost reţinut în baza unui mandat european emis încă din 2014 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari, fiind urmărit pentru comiterea a două infracţiuni, viol şi loviri, comise în Cagliari, pe 11 noiembrie 2007. Astfel, pe 5 decembrie 2014, el a fost condamnat definitiv la 12 ani închisoare şi plata unei amenzi penale de 18.000 de euro, pedeapsă din care a mai rămas de executat 11 ani, cinci luni şi 22 de zile închisoare. Dat în urmărire internaţională, el nu a putut fi predat italienilor, întrucât a stat închis ba în Marea Britanie, ba în România, unde a fost condamnat pentru trafic de persoane.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...