spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTUndă verde în CL Botoşani pentru sprijinirea persoanelor care au peste 65...

Undă verde în CL Botoşani pentru sprijinirea persoanelor care au peste 65 de ani (video)

Consilierii municipali au avut astăzi, 10 aprilie, şedinţă extroardinară, derulată în sistem online. Aceştia au votat proiectul vizând metodologia de sprijin a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători, sau altă formă de ajutor, în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor, pe perioada menţinerii stării de urgenţă.

Beneficiarii acestor măsuri sunt persoanele singure care au peste 65 de ani, care nu au aparţinători legali, ori aparţinătorii legali nu locuiesc în municipiul Botoşani, familiile formate din persoane de peste 65 de ani, care locuiesc singure (soţ – soţie) şi care nu au aparţinători legali, ori aparţinătorii legali nu locuiesc în municipiul Botoşani, persoane/ familii în vârstă de peste 65 de ani care locuiesc cu aparţinătorii legali dar aceştia, la rândul lor, fac parte din rândul persoanelor vulnerabile dată fiind starea precară de sănătate (handicap, invalididate de grad I sau II).

Persoanele sau familiile care au venitul net mai mic sau egal cu 800 de lei pe lună beneficiază lunar de un pachet alimentar. În cazul în care venitul net lunar depăşeşte 800 de lei, acestea beneficiază de sprijin constând în achiziţionarea contra cost şi livrarea de alimente, produse de igienă de strictă necesitate, ori medicamente.

Pachetul alimentar asigurat lunar include: pâine 500 de grame (patru bucăţi), caşcaval 500 de grame (o bucată), unt 200 de grame (un pachet), pate de ficat 200 grame (o cutie), gem de fructe 360 de grame (o cutie), cremă de brânză 150 de grame (o cutie), conservă de fasole 300 de grame (o cutie), piept de pasăre cu os (un kilogram), pulpe de pasăre (două kilograme), ulei (un litru), zahăr (un kilogram), cartofi (trei kilograme), ceapă (un kilogram), paste făinoase (jumătate de kilogram), biscuiţi cu miere (un pachet), orez (un kilogram), conservă de carne 300 de grame (o cutie).

Pachetul are o valoare de 105 lei de beneficiar pe lună. Se estimează că vor fi aproximativ 950 de beneficiari, efortul financiar lunar ridicându-se la aproximativ 100.000 de lei. Banii au fost alocaţi pentru capitolul asistenţă socială, suma fiind luată din fondurile alocate pentru Zilele Oraşului, ştiut fiind faptul că pe 23 aprilie, în acest an, nu vor mai fi organizate manifestările tradiţionale.

Cosmin Andrei a solicitat o nouă rectificare bugetară

Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, a solicitat primarului Cătălin Flutur să fie urgentate toate demersurile în această direcţie, pentru că sunt foarte întârziate faţă de realităţi şi faţă de aşteptările botoşănenilor. Acesta a amintit că i-a trimis primarului municipiului pe 16 martie o adresă prin care solicita să fie cumpărate covoraşe care să fie puse la blocuri şi la alte spaţii din municipiul Botoşani pentru a preîntâmpina răspândirea coronavirusului, însă recepţia covoraşelor s-a făcut abia ieri, la aproximativ o lună de la solicitare. „Dacă acest demers cu ajutorul pentru bătrâni se va concretiza într-o lună de zile, nu am făcut nimic. Vă mai recomand să vă uitaţi, domnule primar, la lista de investiţii pentru anul acesta, pe care am aprobat-o la începutul anului şi acolo unde sunt convins că nu vom putea face aceste investiţii sau nu mai sunt oportune, cum ar fi râul de rafting de la DSPSA, sistemul de securitate, sunt miliarde alocate acolo. Cred că este inoportun să mai facem aceste investiţii, care oricum erau cu semnul întrebării şi să alocăm aceşti bani pentru toate măsurile pe care le putem lua, pe care le-au luat alte municipii reşedinţă de judeţ, încă de acum o lună de zile. Ar trebui să ţinem pasul cu realităţile pentru că a crescut şi în Botoşani numărul de cazuri, a celor infectaţi cu COVID şi aştept o rectificare bugetară în care să văd propuneri concrete, cum este cea de astăzi, care este binevenită”, a spus Cosmin Andrei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...