spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTParchete din județ păzite de militari (foto)

Parchete din județ păzite de militari (foto)

Încă două parchete din județ au încăput pe mâna militarilor.

Miercuri, 29 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a predat către Ministerul Apărării Naționale responsabilitatea pazei și protecției instituționale la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Săveni și Dorohoi. „Preluarea pazei obiectivelor de către militari s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 3, în cadrul celei de-a doua etape stabilite la nivel național”, se arată într-o informare a Centrului Județean pentru Comunicare (CJC).

Acestea se alătură altor două obiective preluate în pază de militari botoșăneni de la jandarmi la începutul lunii. Pe 4 aprilie, 20 de jandarmi aflați în paza Parchetului Botoșani și a Camerei de Conturi au fost relocați în sprijinul structurilor de ordine publică care execută misiuni pentru prevenirea răspândirii coronavirusului Covid-19.

Marți, au acționat 88 de jandarmi, aceștia fiind prinși în diferite misiuni de ordine publică. De exemplu, doi au însoțit convoaiele cu botoșănenii care s-au întors din străinătate și au intrat în carantină, 12 au asigurat paza spațiilor de carantină, cinci au participat în colaborare cu polițiștii la verificările la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. De asemenea, 10 jandarmi au participat la patrulare în sistem independent, iar 42 în sistem integrat cu polițiștii. Acestora li s-au adăugat alți opt jandarmi care au asigurat în cooperare cu poliția zonele de carantină.

În total, în structurile de ordine publică și cele de pază și protecție instituțională sunt angrenați aproximativ 200 de jandarmi operativi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...