spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCazul șefului ISU bagă conducerea județului în ședință de urgență

Cazul șefului ISU bagă conducerea județului în ședință de urgență

Întâlnire de urgență la Prefectura Botoșani între prefectul Dan Nechifor și noul șef al Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței. Subiectul pus în discuție este gestionarea situației create de pozitivarea șefului ISU, col. Cristian Amarandei.
Prefectul Dan Nechifor a declarat că momentan nu se pune problema testării întregii conduceri a județului, deoarece ședințele au fost făcute cu respectarea prevederilor legale. „La ședințele Grupului de Suport Tehnic s-au respectat normele de distanțare socială. Toți am avut măști și mănuși, iar distanța dintre noi a fost de cel puțin un metru și jumătate. Acum discut cu doamna director despre ce decizii să luăm”, a declarat Dan Nechifor.

Acesta a mai afirmat că, mai mult ca sigur, majoritatea ședințelor se vor ține, de-acum încolo, în mediu online. „Avem grupuri și pentru CJSU și pentru Grupul Tehnic. De altfel, ultimele voturi în CJSU s-au dat online, iar în cadrul Grupului Tehnic ne-am întâlnit doar atunci când a fost vreo urgență și situația a impus-o. Mai mult ca sigur de acum vom discuta mai mult online”, a mai spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. Nechifor subliniază că nu se impune izolarea tuturor membrilor CJSU sau a Grupului Tehnic, deoarece aceștia nu prezintă simptome și trebuie să gestioneze situația. „Acum, ce să fac? Să abandonez lupta? Nu, vom lupta până la capăt”, a conchis Dan Nechifor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...